Sunt omul cuvintelor puține și al multelor șovăieli. Mai am atâtea de învățat că uneori simt că am fost născută prematur în lumea asta din care, uneori, m-aș întoarce în pântecul mamei, singurul loc în care m-oi fi simțit comod să am dubii. A avea dubii este semnul pe care Dumnezeu mi-l dă că ‘se lucrează pe mine’, cum zice o prietenă dragă mie.
După câțiva ani de predat ThetaHealing®, m-am trezit zicând într-un cinematograf plin de oameni că tehnica ești tu însuți. Dar fiți pe pace, cei ce vă imaginați acum că am dat buzna într-un cinema, strigând asta în gura mare, ca un slogan de campanie electorală împotriva ‘propovăduitorilor de tehnici’. Ar fi fost și bizar, cum de altfel a devenit, pentru cei care veniseră într-o seară de Decembrie, la un seminar numit ‘exerciții de fericire’. „Fericire, fericire, da’ zi-ne cum se face”, păreau să-mi spună o pereche de ochi, când eu tot o dădeam cu ‘tehnica ești tu’, ‘toate tehnicile sunt un instrument’, ‘nu există tehnici miraculoase până nu observi miracolul din tine’.
Atunci, mi-a înflorit în cap gândul că avem nevoie de certitudini, nimeni nu are timp de șovăieli. Când marii ‘couci’ și ‘spicări’ ai lumii vin și spun că puterea e în tine, mergi de-ți caută puterea, ei bine G. – îmi spuneam eu, ai două opțiuni: să mergi să-ți cauți puterea ș-apoi să vii în fața oamenilor sau să le aprinzi lumina pe drumul dinspre puterea lor.
‘Eh, nah!’, mi-am zis dezamăgită și pentru prima oară în viața mea, regretând amarnic. Mergeam spre casă, în aceeași seară de Decembrie, pe un ger tăios precum gândurile mele de vinovăție. ‘Ce-a fost în capul tău să te abați de la ce ți-ai propus să spui?!’. ‘Exerciții de Fericire’ devenise pentru mine ‘Ecercitii de supraviețuire cu mine însămi’…
Unii oameni apropiați cunosc povestea asta: ‘Povestea celei mai grozave tehnici din lume’; cunosc dezamăgirea mea și deznădejdea din ochii oamenilor atunci când am zis-o sus (ca era o scena de vreo 2m!) și tare (aveam microfon, da!) că tehnica ești tu însuți!
De ce revin cu povestea asta, acum, la aproape un an după?!
Pentru că mai mult ca oricând, cred că:
Dacă ești în căutarea unei tehnici spirituale, fă bine și găsește-l pe Dumnezeu înainte. Asta-ți va ușura căutarea.
Exprimarea spiritualității și înțelesurile vieții țin de cât ești de apropiat de Dumnezeu, altfel, chakrele îți rămân ‘închise’!
Un couci îți spune să te uiți în interiorul tău și să te regăsești. Un învățător îți spune să te uiți în interiorul tău și să-L găsești pe Dumnezeu.
Dumnezeu este însăși legătura dintre tine și… Tot. Și căutarea e uneori aidoma plecării din Grădina Edenului. Pleci să cauți ce deja ai și ești.
Nu știm și nu vom știi niciodată toate răspunsurile. Și nicio tehnică nu e capabilă să ți le dea. Dar dacă simți să te uiți, uită-te’n direcția acelor tehnici care îți ridică întrebări la ‘fileu’, nu ”practici”.
Pune încredere în răspunsurile și revelațiile proprii. Ale oricui altcuiva sunt doar perspective. Ale tale, sunt căi spre cunoaștere!
Dacă ai nevoie de un model, citește Biblia. Ai acolo toate tipologiile umane! Alege-ți unul. In plus, modelele de urmat de acolo sunt reale și nu au nimic de vânzare prin atitudinea lor.
Alege-l pe Dumnezeu în fiecare alegere. Astfel, vei primi ce cauți de fiecare dată și fiecare tehnică va aduce acele instrumente care să îți faciliteze cunoașterea.
6 comments on “Cea mai grozavă tehnică spirituală din lume!”
Multumesc pentru acest articol. Aveti perfecta dreptate.sunt convins ca .”Tu insusi esti obiectul cautari tale „
……Tehnicile sunt oarecum folositoare dar in final ele nu duc nicăieri …..pt ca prin ele ajungi de la un „zgomot mare -cel de astăzi- la unul mai fin – ce pare atractiv- insa tot zgomot este si nu este LINIȘTEA!…….insa este adevărat ca fiecare are nevoie de o asa zisa ‘tehnica proprie’ pt a se dezintoxica de tot ce are in mintea lui! Si numai el știe ce este stocat acolo!
……Căutarea este buna pana realizezi ca ea nu duce nicăieri …..cine caută nu va gasi decat proiecții ale minții sale sau ale altora despre aceeasi realitate ……dar realitatea însăși nu poate fi căutata ….ceea ce exista , nu se poate caută ……iar tot ce se caută este doar o iluzie !
….Dumnezei este bun pt cei ce caută a crede in ceva …..insa credința …..oricare ar fi ea …..duce tot nicăieri ……( si înainte de actualele credinte, au fost altele , acum peste 2000 de ani si au fost uitate sau mai bine zis înlocuite , precum este si moda , din nevoia minții de a avea alta jucărie diferită). …..credința nu este rea , nici buna …..ea este doar nefolositoare …..dar este un instrument bun si logic pt cei ce se afla inca in etapa căutare…..
Dumnezeu se poate preda ……dar nu te ajuta la nimic sa vezi sau sa înțelegi modelul altcuiva despre Dumnezeu …..Ba, chiar te încurca , iti intoxica modelul tau ! Unele modele insa fiind mai curate pot fi atractive , dar ele nu sunt decat alte „zgomote” …..mai fine precum am mai scris ….si mu sunt adevarata LiNiSTE ……care nu …..se caută …..nu se învață…..nu se conceptualizeaza (Dumnezeu) ……dar care include si jocurile minții precum căutarea lui Dumnezeu sau a spiritualului …..
…..iar adevăratul „Eu sunt cel ce sunt ” ….abia de aici începe …..si fiecare este !!!!……doar ca are mai multe „armuri” depuse peste el ….de nu se mai vede cine este in fapt ………
…..dar, le dam jos …..insa nu prin tehnici …si atunci prin ce?
……..si cand vom fi precum copii …..care inca nu sunt intoxicați cu modelele minților noastre …..realitate ni se ve releva …..fara haine ……(haine=judecați ale minților oamenilor despre ea, interpretări , viziuni, orice ce tine de minte …)
…..acum citim aceste rânduri si nu ne putem poziționa in a numai „cauta” prin a citi ce scrie Mintea mea sau a ta…..căci acum doar asta facem …..doar comunicam …..si cand comunicam nu mai putem si in ….a FI !!!!
Părerea mea nu folosește nimănui …..decat mie ……si ……piatrei din capul unghiului ….
Acest mesaj va intra prin filtrul judecații fiecaruia si la capătul lui va ieși mereu un alt produs …….si astfel nu va folosi nimănui …..ceea ce este bine …..pt ca doar mesajul nefolositor este cel bun!!!!!!!
Buna
Am studiat si eu multe tehnici de terapie pana acum, si nu pot spune ca este una cea mai buna, dar fiecarui terapeut i se potriveste mai bine o tehnica si are rezultate mai bune cu acea tehnica.
Chiar daca unii neagă sau ma contrazic, Theta Healing este o tehnica hipnotică, foloseste anumite tehnici din hipnoterapie, se utilizează în principal autohipnoza si apoi o multime de alte scenarii.
Este important ca pentru tine este cea mai buna tehnica cu care poti obtine cele mai bune rezultate, mie nu mi se potriveste, am studiat dar nu este pentru mine.
Depinde de tehnica si cum o aplici, sunt tehnici care daca nu le aplici corect nici nu dau rezultate si vorbesc din experienta, toate tehnicile spirituale te conduc defapt la Sine, daca ai ajuns acolo nu mai ai nevoie de carje. De aceea e gresit sa spui ceva unde tu ai ajuns si altii nu au ajuns. De aceea sunt 3 tipuri de cai ierarhizate: calea individuala cand inca nu-ti controlezi mintea si trebuie sa te folosesti de tehnici ca sa te racordezi la macrocosmos, calea energiei cand deja iti controlezi mintea si simpla orientare a mintii te conduce unde iti doresti si calea identificarii perfecte cu Sinele unde nu mai ai nevoie de nimic exterior. Un pic de discernamant nu strica decat sa-i faci pe ceilalti care inca nu sunt pregatiti sa se considere ca nu mai au nevoie de nimic , unde ai ajuns tu defapt.
Îmi citești gândurile.
Articolul ăsta cuprinde concluzia la care am ajuns în ultima perioadă și iți multumesc.
Și sunt foarte bucuroasă ca te-am intalnit.
Te pup și te îmbrățișez 😙😙😙