Ceea ce știi nu te face mai deștept! Dar ceea ce faci…

Acum câteva luni, de fiecare dată când mergeam cu #Bali – Golden Retriever’ul familiei – pe deal, dintr-o curte, ne lătrau niște câini. De fiecare dată îmi imaginam că acei câini – care nu-mi dădeam seama dacă sunt mai mult de trei sau patru – pot sări gardul înalt și ne pot ataca. Imaginile din mintea mea erau înspăimântătoare și mă linișteam abia când ne îndepărtam.

După ceva vreme – înspăimântător de multă, mi-a povestit o vecină, că acei câini – patru, cum avea să aflu, fuseseră salvați de la moarte, fiecare dintre ei având o poveste care arată cruzimea omului. Am înțeles că ei, la rândul lor, erau niște câini în care se cultivase frica și că nu erau câini care să fie capabili să sfâșie un om și un câine, așa cum eu îmi imaginasem de câte două ori pe zi, timp de multe luni. 𝐀𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐚 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚. Frica mea s-a redus, pulsul nu mai îmi crește când ajungeam în dreptul curții vecinilor și fiecare plimbare nu mai era o experiență din care să mă bucur că am scăpat teafără.

Într-un curs, acum, foarte recent, una dintre persoanele cu care lucram, credea cu convingere că trebuie să își susțină familia, să o ajute să înțeleagă, să evolueze, să le fie bine. Din dinamica familială, reprezentată într-o constelație, a înțeles că familia ei considera o povară strădania ei. Această #experiență a schimbat punctul de vedere al cursantei mele și, cu lacrimi în ochi, și-a reconsiderat modul în care le poate arăta alor ei că îi iubește…

Acum mulți ani, în Cursul CRESC, un puști îmi arăta în multe feluri că are nevoie de atenția mea, supărându-și colegii de grupă. La un moment dat, i-am spus că îl văd și îl aud și, mai mult decât atât, nu are cum să mă convingă de faptul că este ceea ce îmi arată… I-am spus că n-am cum să-l văd nici ca pe un certăreț, nici ca pe un bătăuș și nici ca pe unul care vorbește urât. 𝑃𝑢𝑟 𝑠̦𝑖 𝑠𝑖𝑚𝑝𝑙𝑢, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑚𝑖𝑛𝑒, 𝑒𝑠̦𝑡𝑖 𝑢𝑛 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙 𝑚𝑖𝑛𝑢𝑛𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑣𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑛𝑡̦𝑒𝑙𝑒𝑔𝑖 𝑐𝑎̆ 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑖 𝑎𝑠𝑡𝑎̆𝑧𝑖, 𝑎𝑖 𝑟𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢 𝑠̦𝑖 𝑎𝑝𝑟𝑒𝑐𝑖𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑚𝑒𝑎., i-am spus.

N-am mai avut nicio problemă cu el în acel curs și am reușit să leg o discuție bună cu părinții care se obișnuiseră să spună despre el că este într-un anumit fel, așa cum învățătoarea îl caracteriza de ceva vreme.(Las această experiență despre care am mai scris o postare acum ceva vreme, în comentarii!).

În fiecare dintre experiențele de mai sus, 𝐚𝐦 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐨 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆𝐦 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞. Deși soțul meu mi-a spus de multe ori că acei câini nu sunt agresivi, când am înțeles povestea lor, m-am liniștit.

𝐂𝐮𝐫𝐬𝐚𝐧𝐭𝐚 𝐦𝐞𝐚, după ce a trăit înțelegerea dinamicii inconștientului familial din care se manifesta relația cu ai ei, a reușit să schimbe ceva.

𝐁𝐚̆𝐢𝐞𝐭̦𝐞𝐥𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐨𝐩𝐭 – 𝐧𝐨𝐮𝐚̆ 𝐚𝐧𝐢, oricât a auzit că este iubit de părinții lui, când a trăit înțelegerea acestui aspect, din partea unui străin – o voce care a putut schimba mesajul internalizat, a reușit să își schimbe comportamentul.

Experiențele ne educă în toate aspectele, pentru că suntem implicați în ele cu toate ”antenele” ființei noastre! Când citești, ți-e treaz #cognitivul, când te uiți la un film, îl trăiești #emoțional, când meditezi, ești #spiritual.

𝐎𝐫𝐢𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞, 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐢𝐧𝐞 𝐢̂𝐭̦𝐢 ”𝑙𝑒𝑎𝑔𝑎̆” 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚, 𝐜𝐨𝐫𝐩𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬̦𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚̆, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐦𝐞𝐝𝐢𝐚𝐫 𝐚𝐥 𝐯𝐢𝐧𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐫𝐢𝐢. 𝐒𝐚̆ 𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐮𝐜𝐢 𝐨𝐦𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞! 𝐒𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐨𝐦𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐬𝐚, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞! 𝐀𝐥𝐞𝐠𝐞𝐭̦𝐢 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞! 𝐂𝐮𝐦𝐩𝐚̆𝐫𝐚𝐭̦𝐢 𝐞𝐱𝐞𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆, 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐢! 𝐂𝐡𝐞𝐥𝐭𝐮𝐢𝐭̦𝐢 𝐛𝐚𝐧𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞, 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐜𝐡𝐞𝐥𝐭𝐮𝐢 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 justifica fricile și realitatea zonei de confort!

Alegeți-vă experiențele și în scurt timp, tot ce veți afla despre voi va intra într-o altă lumină, din care nu te vei mai putea întoarce niciodată în întuneric.

În experiențe, ești toate la un loc!

Se educă #mintea, se elevează #emoțiile, se trezește #spiritul.

Așa că:

∞ urcă pe munte, nu urmări un documentar despre cei care o fac!

∞ mergi în retreat, lasă uitatul la eat, pray, love!

∞ caută experiența, închide podcastul!

∞ trăiește viața, mergi la curs, apucă-te din nou de școală, nu citi despre cei care au viața pe care tu o visezi!

Alege experiențele! La sfârșit, și cei care s-au ”menajat” pe canapea, și cei care și-au rupt genunchii pe drumul abrupt al vieții trăite de-adevăratelea, închid ochii. Dar cei din urmă, cred eu, au idee ce s-a întâmplat cât au trăit și au ce rememora în fața ochilor…

Distribuie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coșul de cumpărături
Shop cart Coșul de cumpărături este gol