Ți s-a întâmplat, când erai copil sau poate se repetă acum, cu copilul tău, să simți că ai dificultăți de învățare, că deși învățai acasă, la școală se dovedea că nu a fost suficient? Copiii care se confruntă cu dificultăți de învățare pot dezvolta adesea și probleme emoționale sau comportamentale, cum ar fi anxietatea, depresia sau comportament disruptiv în clasă. Pot avea dificultăți în organizarea materialelor școlare, în planificarea temelor sau în respectarea termenelor limită. Dislexia, discalculia și disgrafia sunt alte aspecte pe care le iau în considerare în gestionarea subiectului din titlul acestui articol.
În fiecare familie, în fiecare neam, există o istorie adânc înrădăcinată, plină de tradiții, valori și chiar traume transmise din generație în generație. Uneori, acestea pot influența în mod semnificativ evoluția psihologică și educațională a copiilor din acele familii, manifestându-se sub forma dificultăților de învățare. A aborda aceste dificultăți nu înseamnă doar a investiga factorii prezenți, ci și a întoarce privirea spre trecutul ancestral pentru a înțelege originile lor profunde.
Psihogenealogia, ramură a psihologiei care studiază legăturile dintre trecutul familial și comportamentul prezent, ne oferă o perspectivă valoroasă asupra dificultăților de învățare ale copiilor. Potrivit acestui cadru, copiii pot manifesta dificultăți în procesul de învățare ca o formă de loialitate inconștientă față de membrii anteriori ai familiei care, din diverse motive, nu au avut acces la educație formală sau au întâmpinat dificultăți majore în acest sens.
Un studiu realizat de psihologul familial Bert Hellinger a evidențiat că în multe cazuri, copiii care întâmpină dificultăți de învățare au strămoși care au fost marginalizați, cărora li s-a refuzat școala sau au trăit în condiții de sărăcie, fără acces la educație. Acești experiențe din neam pot influența inconștient mentalitatea și comportamentul descendenților lor, determinându-i să reproducă anumite modele de comportament sau să se confrunte cu aceleași dificultăți pe care le-au experimentat ei înșiși.
Un exemplu concret în acest sens este cazul lui Alex, un băiat în vârstă de 10 ani, care a fost diagnosticat cu dislexie severă și care avea dificultăți semnificative în procesul de învățare la școală. Analiza psihogenealogică a familiei lui Alex a relevat că strămoșii săi din partea mamei au fost imigranți care au trăit în condiții precare și nu au avut acces la educație formală. Mai mult decât atât, au existat și cazuri de dizabilități de învățare în rândul acestor strămoși, care nu au fost tratate sau recunoscute în mod adecvat în timpul vieții lor. Părinții lui au reușit, la vârstă adultă, să absolve forme superioare de învățământ, străduindu-se să ”intre în rândul lumii”.
Deși acest lucru poate părea surprinzător la prima vedere, din perspectiva psihogenealogiei, dificultățile lui Alex în procesul de învățare pot fi văzute ca o formă de loialitate inconștientă față de strămoșii săi care au experimentat aceleași dificultăți. Copilul a preluat, în mod inconștient, această „moștenire” familială și o manifestă prin dislexia cu care a fost asociat.
Când am adus prima dată mamei lui această abordare transgenerațională mamei lui, într-o ședință de terapie clasică, i s-a părut că nu are sens, pentru că ea și tatăl copilului reușiseră să își termine facultatea și chiar se mândreau de asta, cum e și firesc. Câteva întrebări mai târziu, mama a înțeles că ea a răzbit prin această situație, i s-a împotrivit și pentru că nu a acceptat-o, a reușit un alt rezultat. Cu toate acestea, în continuare simțea că depune mult efort pentru a fi remarcată și că deși alții sunt mai slab pregătiți și cu experiență mai puțin semnificativă, se simte mereu pe locul doi.
În abordarea acestor situații, este esențial să se combine înțelegerea psihogenealogică cu intervenția adecvată. Psihogenealogia poate ajuta la identificarea și înțelegerea dinamicii familiale care contribuie la dificultățile de învățare ale copilului, oferind, prin practici de terapie de grup sau individuale, ocazia integrării și depășirii acestor contexte. În viitor mi-am propus câteva teme de ateliere de psihogenealogie pentru părinți și copii și sper să se aprindă multe lumini în neamurile din care venim și în viitorul nostru și al copiilor noștri.
În experiența mea din ultimii ani, lucrul cu instrumentele psihogenealogiei este util, constructiv și holistic. Principalul scop este autocunoașterea, dar, odată cu asta, acele contexte care nu sunt prea coerente în viața noastră, își vor găsi răspunsul și rezolvarea câteva ”etaje” mai sus, în genosociograma ta.
