Una e să-L compui pe Dumnezeu din frică și alta e să-L cunoști din bucurie de viață. Același Dumnezeu, văzut cu cele două chipuri ale tale: ego și Sinele.
Am rămas de ieri la sabotare și vorbeam în grupul MUZA despre cum ne cioplim un chip care să ne salveze, atunci când suntem în frică și în durere. Copilul mic, traumatizat, ne spune psihologia dezvoltării, își creează o lume interioară compensatorie pentru a supraviețui (T)eroarea – teama viscerală, trauma adâncă și convingerea că lipsa iubirii este o eroare cosmică, o ruptură în ordinea firească a Vieții, care îi amenință Sinele fragil.
Sabotarea începe în felul în care copilul traumatizat își construiește o imagine despre Dumnezeu, despre Sine și despre dreptul său de a exista.
E ceva bizar cum copiii știu, simt, arată și transmit ca au venit pe lume pentru a fi iubiți și a trăi iubirea, pentru a se bucura și a bucura, pentru a lua cei mai bun și mai frumos, pentru a da din ceea ce sunt. E clar asta și vezi la fiecare copil căruia i se face loc în Viață și e omenit de părinți adulți care știu să iubească bine. Copiii ăștia sunt mână largă la tot ce-i bun în Viață. Nu zice niciunul că nu merită sau nu-i destul de bun, că nu i se cuvine vreo ditamai bucurie a vieții. Nici nu-i trece prin cap, acesta fiindu-i ocupat cu altele.
În schimb, copilul ieșit din pântecele chinuite altor copii răniți, făcuți oameni-mari de rolul de părinte, e pus în slujba greului dintre ei. Simte puțin, se ascunde mult, se frânge, se peticește emoțional cu programe de viață grea care-i sunt băgate în cap în loc de iubire. Simte grija. Cu grijă e crescut, iubitul e înlocuit de grijă, anxietate cum o să-i spună mai apoi.
Cum credeți că-l vede primul copil pe Dumnezeu și cum credeți că i se închină al doilea?
Spune-mi care copil ai fost ca să-ți povestesc despre Dumnezeul tău. Și dacă nu ai repere despre tine, dacă încă nu ai ajuns să te cunoști, uită-te ce simți despre Dumnezeu ca să înțelegi de ce ești așa cum ești.
Sabotarea a început când te-ai întărit în credința că Dumnezeu îți salvează viața și ai negat puterea ta de a-ți marca existența cu cea mai frumoasă viață trăită aici și acum, în numele tău, în cinstea sufletului tău și în comuniune cu deplinătatea Viața.
