Sunt puţine zilele în care mă gândesc la ce se întâmplă în afara mea. Pentru că e atât de complex şi de distractiv să trăim în noi. Mai mult, cred că tot timpul trăim în noi, dar cu iluzia că totul se întâmplă în afara noastră.
Ideea articolului de azi a început azi dimineaţă, pe la 8.30. Domnişoara care mi-a întins restul de la capuccino, zice: să aveţi o zi în care să faceţi minuni!
Am zambit. Sa fac minuni… Si m-am dus „in mine”, acolo unde va ziceam ca le traiesc pe toate. Sa fac minuni, mi-am repetat. Pot eu sa fac minuni?!
Continui drumul spre birou, calculandu-ma ce „minuni” am mai facut in ultimul timp. Si-mi dau seama ca tin socoteala acelor minuni pe care ceilalti le-au observat si mi-au atras atentia asupra lor. Ma gandesc ca noi facem lucruri pentru a contribui la lumie, dar contribuim practic, doar daca lumea observa ceea ce noi facem!
Continui sa ma gandesc la minuni.
Intru in birou si imi apar primele notificari. Cutare mi-a dat un like si cineva mi-a scris un mail frumos. Altcineva imi cere o lamurire, intrebandu-ma „Unde e Dumnezeu, acum, cand se intampla toate astea?!”. Si stau sa ma gandesc. Oare cum sa raspund? Cum as putea sa fac oamenii sa ma vada ca pe cineva care preda ceva ce eu insumi invat?! Cum sa il fac pe Dumnezeu sa se ponteze, pentru a stii mereu „unde” este?!
Asa cum fac mereu cand nu inteleg ceva, ma duc inapoi in mine. Si il gasesc usor pe Dumnezeu. E din mine si eu sunt din El. Deci asa fac minuni…
Imi aduc aminte de Wayne Dyer, care intreba, o multime:
„- Daca tai o bucata de placinta si gusti, ce ai gustat?
– O bucata de placinta, i se raspunde.
– De unde stiti?!
– Pentru ca vine din placinta!”
Aham! Deschid mailul si ii raspund doamnei suparate: Dumnezeu e chiar in acea situatie, in care dumneavoastra nu il vedeti. Dumnezeu e in toate, oricat de bune sau „rele” sunt. Dumnezeu lucreaza cu toate si prin toate, pentru ca Dumnezeu este omniprezent si principala Sa „functie” e ca ESTE. Practic, Dumnezeu ESTE. TOT.
Doamna, raspunde rapid, ca si cum astepta raspunsul meu, referitor la „unde semneaza Dumnezeu condica” si spune: Si atunci de ce ne pertrecem duminicile si vietile, cautandu-L?
Si simt ca raspunzand, voi deveni violenta. Caci, cred eu, violenta incepe cand te „rupi” de Dumnezeu. Si cand ii vezi pe altii ca fiind rupti de Dumnezeu. Sau cand te rupi tu, la randul tau, de altii. Dumnezeu fiind TOT, e in TOATE. E razboi si Pace. E bine si Rau. E cald si Rece. Sus si Jos. E toae culorile. E lupta, e fuga, e Iubire si Curaj, si vreme buna, si vreme rea. E EU si TU. E NOI!
Respir relaxata in mine.
Apoi citesc mesajul lui Dalai Lama, despre atentatul din Paris, in care zice: “We cannot solve this problem only through prayers. I am a Buddhist and I believe in praying. But humans have created this problem, and now we are asking God to solve it. It is illogical. God would say, solve it yourself because you created it in the first place.”
(„Nu putem rezolva această problemă numai prin rugăciuni. Sunt budist și cred în rugăciune. Dar oamenii au creat această problemă, iar acum ii cer lui Dumnezeu să rezolve. Este ilogic. Dumnezeu ar spune, rezolvati singuri ceea ce voi ați creat, în primul rând.”).
Si imi vine sa ii raspund:
Domnule Dalai Lama,
Va multumim pentru implicare. Dumnezeu este TU si este NOI. „Aceasta problema” a fost creata de Dumnezeu, prin noi. Lipsa de logica incepe cand consideram ca noi suntem separati de Dumnezeu.
Mai mult, eu cred ca violenta incepe cand afirmam „Eu sunt Budist” si continua de fiecare data cand avem nevoie sa ne diferentiem de tot ce este Lumina, Bucurie, Fericire si… Dumnezeu.
Eu, aceeasi ca si tine,
Georgiana.
