Om bun,
Bun venit pe site-ul meu, în care vei găsi mai multe ocazii de explorare interioară, practici diversificate, dar unite în același scop: viața bună!
Această pagină am creat-o cu gândul la tine, imaginându-mi că stăm de vorbă față în față. Îți povestesc aici despre călătoriile pe care le putem face împreună și tu vei aprecia dacă eu sunt cea alături de care poți lua un start nou sau îți poți completa experiențele de viață.
Mi-am investit ultimii 20 de ani din viață în cunoașterea metodelor, terapiilor și practicilor care să-mi ofere instrumente pentru a te susține să explorezi ceea ce ești, de la gând la emoție, din corp în sinele tău și consider că terapiile experiențiale (acelea în care nu doar vorbim despre ce simți, ci trăiești și transformi), sunt cele mai valoroase pentru a ajunge la cea mai mare putere, aceea de a te cunoaște și gestiona pe tine, trăind în bogăție de viață.
E important pentru mine să subliniez că scopul terapeutic al tuturor activităților pe care le facilitez este acesta: bucuria de viață! De aceea, fie că alegi să ai în casa ta cardurile Exerciții de Fericire, să-mi citești cărțile sau să urmezi pașii din ebook-ul pe care l-am creat, să vii într-un program transgenerațional sau într-un atelier de constelații, să te alături unui retreat ori să fii parte din clubul MUZA, vei regăsi acest scop: bucuria de viață!
Oricare ar fi trecutul din care vii, dacă bucuria de viață este decizia ta pentru viitor, facem echipă bună împreună!
Cu bine,
Georgiana Spătaru
Capacitatea de a se cunoaște și gestiona pe sine este cea mai mare putere a unui om!

Bun venit în comunitate!
Înscrie-te în grupul de WhatsApp al comunității
și primești săptămânal articolele și instrumentele pentru educația emoțională și spirituală!
