Căutătorule, ridică-te și caută!

Iluminarea înseamnă încetarea căutărilor. Încetăm să căutam atunci când l-am găsit pe Dumnezeu. Acesta este de fapt rostul căutării: să fii Prezent în Viață.
Când ești Prezent, ajungi de fapt la ce nu căutai, căci real e doar sentimentul că ești în Căutare, nu nevoia! Astfel, când devii Prezent, ai „bogății” pe care acum știi să le folosești.
„Căutarea” poate fi de multe feluri și în multe direcții: te poate duce în relații noi sau alte locuri de muncă, îți poate crea iluzia că nu ești cine vrei să fii sau cu cine vrei să fii. Poți să crezi că ai nevoie de o altă casă, sau pur și simplu de o casă. Te poate face introvertit (când ce cauți sunt sensuri și înțelegeri, dar cei din jurul tău nici nu te înțeleg și nici nu te văd, căutările lor fiind de altă natură) sau rușinos de cunoscut.
Uneori, găsim ‘senzația’ de a fi găsit, de a fi ajuns la ce căutam și de aproape aceleași ori, dimineața îți confirmă că mai ai de căutat.
Fiecare, în Căutarea lui, adună iubiri netrăite, prietenii neînțelese, decizii neluate sau vorbe nespuse. Adunăm iluzii despre cum „trebuie” să fie, ghidaje „prețioase” despre ce e viața și cum e să fii în viață, frica de ce am putea păți și bucuria a ce am putea deveni.
Întâlnindu-ne, facem schimburi din ce avem cu ce credem că ne-ar întregi căutarea: „Îți dau versiunea mea despre ce este Iubirea, pentru un strop din bucuria ta de viață…”. Și schimburile se opresc când nu ne mai avem, căci ne au alții și astfel, regăsindu-ne în Tot, am găsit!
Nu ceea ce cauți contează, ci acceptarea Căutării. Acceptă că ești în Căutare și caută frumos.
Dă la schimb ce ești cu cine vei deveni după o prietenie, după un vis, după o iubire. Cum ai putea să pierzi ceva când tot ce ai, fără a știi că ai, e oricum pierdut?! Iar dacă știi că ai, fii sigur că nu poți pierde și nu se poate consuma.
Pentru mine, Căutarea înseamnă să aflu cine sunt eu în această lume, să înțeleg cine vreau să fiu știind ce se poate deveni, să înțeleg cum sună marea și cum cântă oceanul, să îmi las sufletul să recunoască locurile în care a mai colindat și să mă mâne într-acolo, cu un dor nebun pe care nu îl recunosc, dar plec să îl înțeleg. Căutarea mea este una cu Geografia Inimii mele, căci mă văd a lumii, atâta timp cât mă pot recunoaște în ea și ce-mi doresc e să mă duc s-o caut, ca să mă pot găsi.