Sunt recunscătoare pentru un 2016 minunat și vă mulțumesc pentru prietenia voastră! Facem, unii cu alții și prin alții, ca visele noastre să prindă contur! Eu cred că împreună este cel mai simplu să creștem, să înțelegem și să căpătăm CURAJ! Iar când ai CURAJ (pentru mine curajul fiind insprație împletită cu viziune și entuziasm!), poți trăi DRAGOSTEA!
Cred că una fără alta sunt incomplete. În Dragoste, ai nevoie de curajul de a recunoaște că ești prost, că ai greșit, că vrei mai mult și mai bine, că poți mai mult și mai bine! Pentru dragoste ai nevoie de curajul de a spune ce vrei, a te arăta cine ești, a te lăsa mângâiat peste răni care încă dor. Ai nevoie de curaj ca să rămâi sau ca sa pleci pentru totdeauna. Curajul te ajută să vezi că te compromiți și din dragoste față de tine, te ajută să îți construiești o viață fără suferință!
Îți trebuie curaj să iei decizii, zilnic, zeci de decizii, mii, într-un an! Curajul e bun pentru inimă: îți dă ocazia să tot experimenteƶi, să vezi lucruri noi, să ”încerci” viața cu toate care le are de oferit!
Curajul te duce în Bali și deschide inimii tale ocazia de a regăsi părți din tine în lumea asta mare! Te face să recunoști că ești un Căutător și să pleci la drum doar atunci când știi ce cauți. Curajul îți spune că ceea ce tu vrei, vei găsi și dacă nu există, Dumnezeu va inventa pentru tine!
Curajul te ajută să pui întebări și mai ales, să primești răspunsul. E tot ce ai nevoie pentru a cunoaște! Și când începi cu adevărat să cunoști, curajul se transformă în CREDINȚĂ.
DRAGOSTEA te ține în viață! Orice viață trăită fără dragoste e doar supraviețuire. DRAGOSTEA e VIAȚĂ și tot ce pot ochii noștri percepe, e făcut din dragoste. Pentru a fi sănătos, ai nevoie să simți dragoste pentru tine și corpul tău. Poți fi iubit de toți, dacă îi privești pe toți cu dragoste, așa cum dragostea pentru oameni îți dă soluții și vindecări miraculoase pentru ei!
Dragostea te ține bun iar Curajul te ferește de a fi prost de bun, ci Sfânt de bun!
Oricum arată lista mea de dorințe pentru anul ce vine, oricâte cuvinte aș fi înșirat acolo, sunt doar două lucruri pentru care mulțumesc anului ce vine: DRAGOSTE și CURAJ!
Vă doresc toți anii de care aveți nevoie pentru a vă bucura de viața voastră, cu Dragoste și Curaj!
Georgiana! 🙂
2 comments on “2017: pentru Dragoste și Curaj!”
Multumesc foarte mult pentru urarea pe care mi-ti facut. Va urez si eu multa sanatate si inplinlrea tuturor dorintelor. Cu tot respectul. Nicu (78 ani)
superb,iti multumesc draga Giorgiana pentru toate cuvintele frumoase pline de DRAGOSTE SI CURAJ.
ESTI MINUNATA!