Un cercetător care a ascultat ADN-ul altfel
Piotr Gariaev (1942–2020) a fost biolog molecular rus. A studiat ADN-ul timp de aproape patru decenii, dar nu doar prin prisma biochimiei clasice. L-a interesat ce face ADN-ul dincolo de reacțiile chimice: semnalele pe care le emite, informația pe care o transmite prin unde, felul în care moleculele par să comunice între ele la distanță. A numit această direcție Genetică Lingvistico-Ondulatorie, un domeniu care propune că genomul funcționează pe două planuri simultan: unul material (biochimic) și unul informațional (ondulatoriu). Cu alte cuvinte, genele nu doar produc proteine, așa cum învățăm la Biologie într-a 12-a, ci într-un fel, ele comunică.
N-am fost niciodată pasionată de școala rusă sau cercetarea sa academică, dar mi-a trimis tata un studiu și mi-a atras atenția, l-am citit și am făcut o sinteză pentru că mi s-a părut interesant. Gariaev a fost controversat. Unii l-au considerat vizionar, alții l-au contestat. A fost propus la Nobel, ceea ce mă face să cred că omul nu era un geniu ratat într-un garaj al unui ospiciu. Nu îmi propun să tranșez această dezbatere din punct de vedere științific, pentru că nu am competența. Ceea ce mă interesează sunt ideile în sine și rezonanțele pe care le au cu ceea ce observ în practica terapeutică.
Gariaev a propus patru idei principale. Fiecare dintre ele are un ecou surprinzător în psihogenealogie și o să le iau pe rând!
1. Efectul fantomă al ADN-ului
Ce a observat Gariaev, folosind spectroscopie laser, este că atunci când o moleculă de ADN era înlăturată fizic dintr-un spațiu, instrumentele continuau să detecteze o amprentă, ca și cum molecula lăsa în urmă o umbră informațională. ADN-ul dispărea. Dar ceva din el rămânea. Nu materia, ci informația. Gariaev a interpretat asta ca pe o formă de memorie a spațiului: mediul însuși „ține minte” prezența moleculei, chiar după ce aceasta nu mai există fizic.
Ce observăm în psihogenealogie: Strămoșii care au murit, uneori cu mult înainte să ne naștem, continuă să exercite o influență în sistemul familial. Secretele lor, traumele lor, poveștile nespuse rămân active în viața urmașilor. Și nu, nu e nevoie să fi cunoscut acel strămoș, e suficient să faci parte din sistem. Spațiul familiei „ține minte”, exact așa cum, în experimentul lui Gariaev, spațiul „ținea minte” molecula care nu mai era acolo.
2. Revenirea ciclică
Ce a observat Gariaev este un fenomen în fizica neliniară numit revenirea Fermi-Pasta-Ulam: anumite sisteme complexe, după ce trec prin stări haotice, revin ciclic la configurația lor inițială. Gariaev a observat că ADN-ul face același lucru. El a propus că organismul folosește acest mecanism pentru a accesa programe holografice stocate în cromozomi. Când ficatul se regenerează sau când o șopârlă își reface coada, sistemul biologic „își amintește” forma originară și se întoarce la ea. Corpul are o memorie a ceea ce a fost întreg și știe să revină acolo.
Ce observăm în psihogenealogie: Un nepot repetă falimentul bunicului. O nepoată face aceeași boală la aceeași vârstă ca bunica. O femeie alege un partener cu aceleași caracteristici ca cel de care mama ei a fugit. În psihogenealogie le spunem fidelități de neam. Sistemul familial se întoarce la un tipar nerezolvat, nu din greșeală, ci dintr-o nevoie de a procesa, de a integra, de a închide ce a rămas deschis.
Mă gândesc acum la faptul că lucrul terapeutic în constelațiile făcute bine, actul simbolic, punerea în cuvânt, oferă sistemului o informație nouă, suficientă pentru a întrerupe bucla.
3. Textualitatea genelor
Ce a observat Gariaev este că genetica clasică descrie cum ribozomii citesc codul genetic triplet cu triplet, mecanic, liniar. Gariaev a argumentat că această citire nu e mecanică, ci e contextuală. La fel cum noi înțelegem un cuvânt diferit în funcție de fraza în care se află, organismul „citește” aceeași secvență genetică diferit în funcție de context. Genomul nu e doar un depozit chimic. Este un fel de text viu — care se citește, se interpretează și se exprimă în funcție de ce se întâmplă în jur.
Ce observăm în psihogenealogia practică este că aceeași poveste de familie capătă sensuri diferite în funcție de cine o spune, cui i se spune și în ce condiții este rostită. În actele simbolice există fraze de rezoluție, cuvântul rostit în momentul în care simțirea și gândirea se unesc în scopul de a debloca ceva într-un sistem. „Te văd.” „Renunț la greul pe care-l duceam împreună.” „Îți las ție ce e al tău și îmi aleg bucuria de viață.” Aceste fraze nu sunt formule goale, ci produc ceva în corp: tremurul, lacrimile, destinderea, toate vin ca răspuns la un cuvânt care a găsit locul potrivit.
Iată cum, contextul schimbă totul.
4. Cuvântul ca frecvență
Ce a observat Gariaev și m-a făcut pe mine să citesc câteva ore despre cercetările acestui om este că dacă ADN-ul transmite informație prin unde, atunci poate și primi informație prin unde. Gariaev a susținut că a reușit experimental să „reprogrameze” plante muribunde iradiindu-le cu semnătura ondulatorie a unor plante sănătoase și că acestea și-au revenit. Mi s-a părut ceva fenomenal, dat fiind faptul că eu am trăit de câteva ori să îmi ”înviu” plantele doar spunându-le că merită să trăiască și mă consideram o vindecătoare nedescoperită încă. 🙈🙈🙈
Implicația: cuvântul, sunetul, frecvența nu sunt doar fenomene exterioare corpului, ci sunt limbaje pe care corpul le înțelege și la care răspunde.Ce observăm în psihogenealogie: Oricine a participat la deschiderea unei genosociograme și la explorarea transgenerațională sau la un act simbolic, știe că anumite cuvinte produc efecte fizice imediate. Nu e sugestie. Nu e imaginație. E ceva ce se întâmplă în corp.
Dacă Gariaev avea dreptate că genomul răspunde la informație ondulatorie, atunci poate că un cuvânt rostit într-un anumit câmp emoțional nu e doar o intervenție psihologică. Poate că e ceva mai mult.
Unde mă poziționez
Nu folosesc teoriile lui Gariaev ca fundament științific al practicii mele. Nu am formarea științifică și academică pentru a face asta și ar fi imprudent. Îmi deschid, însă, o cale de înțelegere pentru practicile pe care le folosesc de mulți ani și sunt de folos oamenilor cu care lucrez, practici precum: actele simbolice, constelațiile terapeutice și altele,
Ce este cert, pentru mine, este că moștenim mai mult decât credem, repetăm mai mult decât alegem și contextul schimbă expresia genetică, dar și povestea moștenită din neam. Ah, și preferata mea: cuvântul poate reorganiza experiența, așadar, folosiți-le cu toată încrederea și cu toată puterea inimii!
Poate că adevărul nu se află într-o singură disciplină, iar ceea ce genetica studiază molecular și ceea ce psihoterapia observă în cabinete sunt niveluri diferite ale aceleiași realități complexe. Cred că trăim vremuri în care ar trebui să ne temem de concluzii, dar să fim sensibili la informații. În ceea ce mă privește, am suficiente experiențe practice încât să știu că informația — fie ea genetică, emoțională sau relațională, nu dispare pur și simplu, ci caută integrare.
