Să vă spun o poveste despre #vindecare și despre descompunere și reîntregire.
Vindecarea îți cere, la un moment dat, să dai foc la sat. E o expresie pe care o folosesc uneori în terapie, mai rar, cu cei pe care îi văd eu capabili să facă asta.
Tot ceea ce știi despre tine este o #schemă care s-a format pentru a face față copilăriei alături de doi părinți imaturi emoțional, sau despărțirii prin care ai trecut în tinerețe și de-atunci aștepți ca medicina să evolueze într-atât cât să vindece durerea asta. Trauma inadecvării, a singurătății sau a confuziei, a impostoratului sau oricare ar fi suferințele trăite de tine, au dat conturul #personalității tale.
Ești așa cum ești pentru că ai trăit ceea ce ai trăit.
Din terapia schemelor înțelegi că un om rănit, traumatizat, suferind, poate trăi în afara armoniei, dar în echilibru. Imaginează-ți o clădire imensă care se sprijină într-un colțișor, așa cum vezi uneori într-o arhitectură bizară și inovatoare. Emoțiile tale neprocesate își fac loc în ”sistemul” a tot ceea ce ești: sacul de piele, tranzitat de gânduri, percepții, accesorizat cu personalitate și ego, imagini de sine, visuri, ambiții și emoții. Ești, totodată (re)sursă care e conectată cu mediul înconjurător, cu cei cu care ești în relații, munca ta, lumea în care trăiești… Se echilibrează în tine trauma și te adaptează, în același timp, la lume.
De câte ori ai auzit un om cu traume care spune că este bine fix așa cum este?!
Ei?!
Amintește-ți clădirea imensă care stă într-un colț. În echilibru, nu neapărat în armonie.
Când însă, aprofundezi darul armoniei și conștientizezi că echilibrul pe care-l simți în viața ta nu e dat de starea de bine cu tine și pace cu lumea, începi să înțelegi, să vezi, să concepi cam ce poate aduce… vindecarea!
Știi cum ne urează lumea de ziua noastră, să rămânem la fel și să nu ne schimbăm niciodată?! OMG, e cea mai proastă urare!
În #vindecare începi să te schimbi și să schimbi ceea ce TU știi despre tine, CUM faci lucrurile… În procesul ăsta unic, zămislit după chipul și asemănarea fiecărui traumatizat, chiar și chipul ți se schimbă. Pur și simplu, devii alta, altul.
Atunci pleacă oamenii. În acele clipe îți vine să îți dai demisia, după niște planuri și organizări poate ți-o și dai, acelea sunt momentele în care slăbești kilograme care credeai că sunt ”lipite” pe veci de tine, în perioada asta te desparți de partenerul de viață sau tocmai te așezi mai bine. Dai foc la sat.
Puține lucruri pe care le știai despre tine rămân stabile. Puțini oameni care te știau te vor mai recunoaște. Sunt părți din tine care pleacă, iau foc, sunt duse și lasă cicatrici care îți vor aminti că acolo a fost o rană, că ești mai puternic/ă și mai breaz/ă cu fiecare vindecare în plus.
Încet și sigur, în armonia intenției prin care ți-ai scăldat mintea și în coerență cu inima ta, părți din tine cresc. Și de asta este atât de bună urarea Să crești mare!
