Câte feluri de iubire există?

După iubirea față de mama și de tata, de bunici, copil, soț și prieteni, față de câinii mei și câte un loc care îmi aducea cheful de viață, am trăit iubiri pentru care am fost cercetată cu neîncredere chiar și de propriul terapeut. Ce fel de iubire e asta?!, m-am trezit întrebându-mă, în 2018, când stăteam în fața lui Neale Donald Walsch și îi spuneam că îl iubesc complet, definitiv și pentru totdeauna. Neale mi-a zâmbit așa cum o face Moș Crăciun când îți aduce un cadou și mi-a spus: Oh, honey, I am 72, you made me a very happy old man. El a glumit ca să mă scape de povara mărturisirii și eu l-am pedepsit pentru asta, continuând: You are one of my favourite people on this earth and I am very serious loving you. Nici nu-l cunoști pe omul ăsta, mi-a sunat un gând – un soldat al apărării demnității mele în fața celui mai bătrân iubit posibil. Ce fel de iubire e asta?!, m-am întrebat, de câteva ori și asta a căpătat ecou în gurile celor care-mi cântăresc emoțiile ca și cum ar fi ale lor. În ce fel îl iubești?!, m-au întrebat.

Sunt patru ani de atunci și n-am mai căutat răspunsuri pentru că între timp, n-am mai găsit pe nimeni pe care să iubesc așa. Așa, cum?!, persistă gândul. Asta până la începutul acestui an, când a murit Joan Didion pe care, la fel, o iubesc și am iubit-o. La fel cum o iubesc și am iubit-o pe Louise Hay și cum îl iubesc de zeci de ani pe Eliade. Nu e doar o admirație, un fel de apreciere, o aură a faimei, spectaculozității lor. Pur și simplu îi iubesc ca oameni, cu chipul și după asemănările pe care le cunosc între ei și mine, cu diferențele pe care le constat între ei și mine. Am o droaie de oameni pe care îi admir, pentru care am un soi de fanatism și aș merge la concertele lor, le cumpăr cărțile și le urmăresc filmele. Dar nu-i iubesc. Așa cum am prieteni pe care îi respect, cu care mă distrez și îi apreciez. Dar nu-i iubesc. Și am prieteni pe care îi iubesc ca și când viața lor are legătură cu a mea, dincolo de legăturile pe care le păstrăm noi, ca și când viața mea are legătură cu a lor, dincolo de interpretările pe care le dăm noi.

Și astăzi, acum, într-o duminică în care doar despre iubire ar trebui să fie vorba, cu casa luminând a după-amiază de vară veșnică, privindu-mi câinele pe care, desigur, îl iubesc și știind că iubiții mei sunt pe undeva prin casă, mă gândesc să îmi pun serios această întrebare, ca să îi găsesc răspuns și să pot spune cu voce tare, oricând mă taie capul, despre cine vrea inima mea: ce mult iubesc acest om și ăsta e un fel de iubire strașnică, durabilă, splendidă!

Mi-aș dori să mă fac cercetător în iubire, să mă ofer voluntar într-un proiect științific sau, mai bine, să fac un doctorat despre iubire, în care, așa cum încă se mai caută și se mai găsesc specii de animale și plante, eu să aflu câte feluri de iubire există. Ca să nu se mai sperie nimeni de iubire, să nu mai creadă nimeni că dacă iubește zece bărbați trebuie să aibă copii cu ei și dacă iubește zece femei îi este sexualitatea pusă la îndoială.

Din tot ce știu până acum, mă bazez pe faptul că studiile spun că iubirea la care ai fost expus/ă se raportează la cei din jurul tău, ca și când ai avea un pot la Loto pe care nu-l poți cheltui niciodată și îl poți împărți cu cei din jur. Am învățat în ultimii zece ani că agresivitatea la care oamenii au fost supuși o replică în alte relații, atunci când nu s-au vindecat de abuzul trăit. La fel și iubirea! Un om iubit bine va iubi bine și iată-mă, în timp ce vă scriu, îmi dau seama că nu există mai multe feluri de a iubi, ci există mai multe feluri în care îmi trăiesc, arăt sau dovedesc iubirea!

Sunt oameni pe care îi iubesc și suntem legați de iubirea aceasta, iar când suntem pe un loc, ne salutăm ca și când ne-am cunoaște de mici, ne îmbrățișăm ca să capete realitate iubirea noastră, ne vorbim cu familiaritatea oamenilor care se iubesc. Mai sunt cei pe care îi iubim și le facem patul, le gătim supa preferată și mergem cu ei în vacanță. Aceștia sunt priza noastră de iubire, pentru că mintea are nevoie să-și transforme în realitate gândurile.

De-a lungul vieții mele am mai iubit idei, dar doar pentru o vreme, am iubit și iubesc îngeri și Iluminați, așa cum îl iubesc pe Iisus Hristos, am iubit dimineți, locuri, clipe, am iubit o mulțime de flori, cântece și cărți și sper, îmi doresc din toată inima, să iubesc cât mai mulți oameni, fără a mă mai teme de judecata celor care consideră iubirea un cuvânt și fără rușine pentru că nu mă limitez la a–mi iubi serios doar mama, tatăl, fiica, soțul, câinele și bunicii morți.