Imaginează-ți un copil care a învățat ani de zile că e bun când primește aprobarea părinților săi. Fiind om mare, ajunge să poată obiectiva principiile, regulile și cerințele familiei, educatorilor și societății din care face parte. Își face ordine în minte și în viață după cum beculețele de pe bord îi arată: stima de sine, tristețea, relațiile, anxietatea, permanența grijilor și obișnuința de a trăi în stres, evitarea, frica, vulnerabilitatea, continua comparație cu ceilalți și validarea prin infirmarea celor din jur, judecata – o altă formă de invalidare personală, invidia, gelozia, resentimentele, așteptările, regretele, lipsa de încurajare sau frica de a face orice pas fără a fi încurajat de ceilalți și a avea aprobarea lor, confuzia, dezinteresul pentru viață, bătaia de joc, ironia, sarcasmul, lipsa de speranță, disperarea, tristețea, jelirea preluată din neam, rușinea, umilința, perfecționismul, vinovăția, desconsiderarea față de sine, trădarea, ura, dezgustul, mândria…
Pe măsură ce ne stingem din beculețe, ne urmăm procesul de elevare, maturizare și devenire, emoțiile noastre se educă, gândurile noastre se schimbă pentru că povestea se schimbă și, desigur, comportamentele și relațiile noastre se îmbunătățesc.
Ar trebui să înțelegem de aici că devenim tot mai buni, mai detașați și relaxați, tot mai Zen…
FALS!
De-a lungul experiențelor mele cu oamenii, am înțeles că furia are două funcții extraordinare: este emoția care funcționează ca un indicator asupra emoțiilor care ne sunt străine (!) și mai apoi, după ce ”beculețele de pe bordul vieții mele” vor fi stinse, oricând îmi îmi este încălcat un teritoriu pierdut și necâștigat, reacționez cu furie pentru a mă apăra de o nouă încălcare a unui drept (!!). Furia este un catalizator a ceea ce nu înțeleg și a ceea ce încă nu am vindecat!
O să vă dau câteva exemple:
(1)
Un bărbat conduce cu viteză pe autostradă, menținând limita legală. Soția sa, se întoarce spre copilul aflat în spate, în centura de siguranță și îl întreabă, pe un ton care arată îngrijorare: Ești în regulă?! Copilul, preocupat de jocul solitar în răspunde: Îhî…, și își vede mai departe de joc. Soția își privește țintit soțul și acesta, observând-o din lateral, îi răspunde superior: Liniștește-te, nu e niciun pericol, încerc să recuperez timpul petrecut în benzinărie. Soția, fără să mai aștepte nicio replică de-a lui: Orice te rog n-are nicio importanță pentru tine! Oricând nu mă simt în siguranță mă ignori! Oprește și lasă-ne să coborâm, mereu ne pui în pericol! Niciodată nu contează ce vreau eu!
(2)
Două prietene povestesc despre nunta uneia dintre ele. Viitoarea mireasă are o relație de lungă durată cu cel care îi va fi soț. Partenera ei de dialog a trecut printr-o relație abuzivă pe care a vindecat-o în ultimii doi ani de terapie. Se simte bine acum să vorbească despre o viitoare relație și e încrezătoare că se va îndrăgosti de un om care o va iubi fără a o abuza. Cele două sunt încântate de viitorul eveniment pe care, tânăra mireasă îl organizează fastuos, poate prea fastuos pentru alegerile prietenei ei. Mai mult, mireasa își dorește ca mirele să țină un discurs de dragoste în fața mesenilor și să execute un studiat dans al mirilor, lucru dificil pentru bărbatul deloc talentat la dans. Prietena, viitoarea domnișoară de onoare, îi atrage atenția: De ce e important pentru tine? Pentru el va fi o corvoadă! Mireasa, replică: Dacă mă iubește, o va face! Femeia, fără a-și alege cuvintele, o acoperă pe viitoare mireasă cu o serie de afirmații care să-i dovedească lipsa de empatie și chiar de iubire față de iubitul ei și închide discuția plecând din cafenea ca o furtună!
Vă regăsiți în vreuna dintre aceste două scenarii?! În alte aspecte și decoruri, vă aduceți aminte să fi fost vreodată soțul care conduce pe autostradă, soția iritată de viteză, viitoarea mireasă sau prietena acesteia?!
Înțelegeți ce s-a întâmplat în fiecare dintre scenele care mie mi-au fost împărtășite în terapii?
În prima, soția își proiecta emoții reprimate pe grija față de copil și frica de moarte, exprimate prim furia față de soțul ei. În cea de-a doua expunere, prietena miresei intră în alertă în momentul în care aude expresia declanșatoare a abuzului ”dacă mă iubește, o va face” și, pentru că deja a investit atât de mult în recuperarea sa de pe urma abuzului (din urma iubitului, dar poate și a părinților restrictivi), reacția sa e menită să o apere de un viitor abuzator – prietena ei. Se identifică cu soțul-victimă și îl apără în felul în care terapia a învățat-o pe ea să spună nu viitorilor abuzatori.
Furiile noastre ne arată mereu aceste două lucruri – că este o emoție pe care nu o putem articula, o ”ținere” care ne îngreunează sau că rana pe care o ținem bandajată a fost expusă și putem fi din nou răniți. Furia este o emoție predominantă, una din emoțiile primare, care ne cer dialog interior și ascultare (1), vindecare (2), expunere la contextele vechi (3) și recalibrare emoțională (4). Pentru a sprijini acest proces și esențială etapă 1, am creat cursul Relația cu părinții. Acest curs este o călătorie la dialog interior. Nu are scop de ”panaceu miraculos” și nici nu cred că vă va salva viața. Asta facem fiecare în parte, pornind de la un context în care ne dăm voie să ne ascultăm și să dialogăm cu cei care am fost în cele mai dificile situații din viața noastră.
Dacă este util subiectul pentru tine, lasă-mi un comentariu în acest articol și voi reveni și cu alte articole care ne pot ajuta să ne înțelegem furiile.
