Câteva lucruri care se vor schimba

Am ieșit ieri în oraș, fără niciun motiv, unul din oamenii aceia care sunt judecați că nu-și văd de treaba lor și încurcă speranțele de viață ale românilor. Am mai scos chiar și copila, un mic om mare, care, la cei 11 ani ai ei era curioasă să vadă cum arată orașul, oamenii și locul nostru preferat de înghețată, după prima pandemie din viața ei.

Nu am plâns niciodată în aceste două luni de izolare. Nu m-am jelit, nici nu m-am întrebat de ce, n-am avut frici mai multe ca în alte vremuri, deși viața mea s-a derulat in extremis. Mi-am pus speranțele în starea de bine de acasă și m-am uitat doar înainte, trăind în fiecare acum. Binele meu e acasă și n-am suferit după ce îmi aducea afară. Dar ieri, la întâlnirea cu Orașul, am simțit ceva diferit și am văzut lucrurile altfel. {Ochii care nu (se) văd, discern mai clar.} Am simțit pașii derutați ai oamenilor – ai lumii, chiar. Cadența mersului era aceeași dar gândul care însoțește pasul părea retras în îndoială. ”Știu unde merg, dar parcă nu mai știu de ce…” vedeam în ochii trecătorilor și desigur, legea proiecției lumina această stare și în mine.

Dacă această pandemie ne face să ne (re)găsim răspunsuri, dacă ne oferă ocazia să ne punem întrebări, dacă știm să ne oprim pașii pentru a găsi inspirația de a merge întregi – minte, corp și suflet, acolo unde avem de mers, poate că nu a fost o întâmplare anodină a universului. Poate, dacă, cumva, reușim să ne găsim rostul printre toți oamenii și toate lucrurile care ne defineasc viața, printre sensurile orașelor și contrasensurile obișnuințelor noastre, vom schimba stânjeneala zilelor de luni și a lucrurilor care trebuie făcute din principii vechi și nefolositoare. Cred că voi vedea oameni care își vor spune: ”hei, mie nu-mi place ce fac și vreau să mă opresc și să decid din nou încotro vreau să o iau!”, sau familii care să-și astâmpere furia cu o decize lucidă de a-și împărți doar bunurile, nu și fierea, amarul și nefericirea. Cred că motivația oamenilor se va schimba. Și astfel, vom schimba drumurile neînsemnate pe care le făceam, cu cele cu sens. Vom avea habar unde mergem și ce ne mână într-acolo…

În ultimele două luni am luat cina cu aceiași oameni cu care o luam și înainte și rar am simțit că ne desparte un ecran. Mă gândeam că dacă tematica zilei mele de naștere de anul acesta ar fi Supraviețuitorii – prieteni cu care am trecut pandemia, am avea loc în sufragerie, cu toții. O mână de douăzeci de oameni care au rămas la fel de apropiați în idei și spirit, și la fel de împreună. Anul trecut ne-am înghesuit într-un restaurant și mă bucuram că toți cei pe care nu am avut timp să îi văd prea des în restul anului, sunt acum alături de mine. Mereu viața găsește un fel prin care să-ți auditeze relațiile și ce cauți tu acolo. Cred că tribul nostru autentic se va împuternici, din dorința de a ne împărtăși celor de lângă noi, nu doar de a ne petrece timpul pentru a justifica istoria unei relații. Simt că mi-am amintit care sunt oamenii cu care pot merge departe și îi simt și pe cei cu care mă pot odihni. Dar nu-mi mai regăsesc astâmpărul în relațiile pe care am uitat de ce le-am hrănit…

Mă întorc la Prea Minunata mea, care la 11 ani și-un pic și-a găsit locul acasă și a făcut din mama și tatăl ei parteneri de joacă și pe rând: prieteni de filme, povești, înamici în ceartă, iar povești, camarazi de plimbări, întreceri, iar povești. Copiii au un fel excelent să-ți aspecteze viața – oamenii care-ți calcă în casă, obiceiurile tale, principii de viață, relația cu tatăl lor și toate celălalte. Când un copil e bine, te uiți în jurul tău și n-ai schimba nimic, pe nimeni, în niciun fel. Copiii sunt bine când tu și tot spre ce-ți zboară gândul, e bine. Chiar și-ntro pandemie. În timpul acesta a văzut că matematica are sens când i-o explică tata, desenând pe frigider și gramatica organizează viața cuvintelor pentru ca acestea să-și împlinească scopul – să fie muzică, nu zgomot. A aflat din cărți lucruri incomode pentru noi de explicat și din filme, chestii prea grăitoare ca să mai nască întrebări. S-a emoționat tare când a văzut că ceea ce fac eu pentru oameni vine înapoi în moduri care te fac să faci cu bucurie tot ce alegi să faci. A făcut curățenie cot la cot cu noi, ca să ne rămână timp de jucat și a citit cât să nu îi rămână energie de învățat la materiile care nu-i plac. Cred că educația copiilor noștri va aspecta lucrurile fundamentale și în viitorul apropiat vom putea alege cursuri specifice intereselor lor, nu doar mărci de școli care vânează rezultate pentru faima instituției de învățământ.

Cred că se vor schimba, pe rând, opțiunile oamenilor privind spațiul locativ, apropierea de un angajator care nu are o cultură a sănătății bine definită, consumul de informații inutile, bucuria de a face lucrurile în off-line, îndeletnicirile oamenilor pe lângă și prin propriile case, călătoriile în care să descoperi nu doar să bifezi, mașinile mari și casele mici, banii irosiți și zgârcenia cu care am făcut lucrurile pe care le iubim cu adevărat.

Și acum dacă tot am început să povestim, tu ce crezi că se va schimba?!

Următorul articol care va apărea în blog: Bucuria vine din lucruri mici care sunt, de fapt, atât de mari…