Dacă ar fi să povestesc despre Cuba, n-aș romanța nimic.
Nu aș spune din prima, așa cum simt acum, că a fost printre călătoriile mele preferate sau că am trăit aici, în Retreatul •Ritmul Vieții•, unul dintre cele mai frumoase, eficiente și sper că timpul va dovedi că și folositoare, retreaturi de până acum.
Ți-aș spune, din prima, că țara asta nu e pentru bătrâni.
Nu e pentru cei care suportă greu muzica tare.
Sau pentru cei comozi.
Nu e pentru cei care pleacă de acasă pentru a se regăsi, e pentru ăia care s-au găsit deja.
Nu e pentru prefăcuți în voie bună, arătători de danturi și îmbufnați interiori.
Cuba nu e colorată, așa cum se spune, cel puțin eu n-am găsit-o așa, Cuba geme, strigă, cântă, e zgomotoasă sau șuierătoare.
Nu i-am găsit nevoia de a fi plăcută, nici măcar salvată. dar pentru români, mai ales în acest moment socio-politic, poate fi înțeleasă.
Cuba e o continuă petrecere dacă e poftă de viață în tine și un neîncetat vacarm dacă o duci greu pe interior.
Nu se pune problema dacă mi-a plăcut, ci dacă m-am plăcut în Cuba.
Și m-am plăcut.
Mi-a plăcut că n-am ratat nicio clipă de muzică, niciun ritm, chiar dacă m-am împiedicat între salsa și bachata, am luat toată muzica și pasiunea din mine și-am trăit-o conștient, că prea o uitasem în rolurile de acasă.
Pasiune găsești în Cuba doar dacă o aduci în tine. Dar Muzica e mereu gata să înceapă și să trezeasca părți de care nu mai știai.
Aici, oamenii își trăiesc viața prin intermediul turiștilor. Prin hainele lor, pe care pun mâna, minunându-se de câte un model sau material ales. Trăiesc prin detașarea călătorilor și cheful lor de dans este pâinea de ziua următoare a cubanezilor. Uneori, dacă au noroc, pot primi un paracetamol, o aspirină, un săpun sau chiar o ciocolățică din Europa. Acestea sunt mari averi pentru cubanezi.
Oprimarea lor, comunismul crâncen sub care se află, porționarea a tot ce înseamnă viață: haine, mâncare, medicamente, călătorii și interzicerea a tot ce înseamnă bucurie, îi împiedică pe cubanezi să trăiască viața pe care o trăim noi, europenii acolo.
Am plâns în fiecare zi din Cuba. De fericire și de tristețe. Cu gândul la toți ai mei care au suferit din cauza comunismului, cu întrebarea dacă oamenii prin a căror muzică m-am distrat zi de zi, au mâncat în ziua aceea, cu milă pentru privirile femeilor cubaneze care ne admirau, lăudându-ne și tânjind nu doar la veșmintele noastre, dar și la izul de parfum, la pudra din obraji și lacul de pe unghii.
Am dansat cam jumătate din cât am dansat în viața asta, am dansat în brațe de bărbați necunoscuți, aflați acolo să mă învețe pași de dansuri latino-americane, să mă conducă în ritmul muzicii în care ai lor se exprimă atât de bine, dar nu să mă amuze, nu să mă distreze sau să ne trateze cum un bărbat străin ar putea încerca cu o femeie străină.
Asta din două motive: dansul, în Cuba, e ceva serios.
Nu poți dansa liber o salsa, n-am reușit să conving niciun cubanez să mă lase sa mă zbengui după pofta și nepriceperea mea. Lipsa de libertate a oamenilor se pierde în pașii fermi de dans, clar numărați de noi, europencele și atât de viu curgători din femeile și bărbații locului. Dacă nu au control asupra vieții, cubanezii au control asupra dansului.
În al doilea rând, ca femeie, m-am simțit mai în siguranță decât oriunde, poate doar în Bali am mai simțit atât de cert libertatea de a fi femeie, fără teama că aș putea fi vulnerabilizată de propria-mi stare. Acolo, în Bali, la fel ca pe continentul Americii Centrale, sunt o femeie albă, ‘rica’ – atât frumoasă cât și bogată, ceva la care un bărbat de rând e obișnuit să plece capul, nu să-l ridice. Sclavia e ceva atât de înrădăcinat în poporul ăsta încât mă deranjează ce-mi aduce…
Am stat să mă gândesc dacă mă mai întorc în această Cuba oprimată, cu pene de curent și scop de viață, goală ca o fostă fecioară ce a aparținut tuturor, dezolantă, dar prin care zici că pulsează viața.
Ritmul vieții.
Vreau să mă întorc în Cuba până când voi putea să nu mai plâng, să nu mă mai tem că România s-ar putea întoarce la asta, să nu mai sufăr că sunt oameni care încă trăiesc în lipsă de libertate.
