Semințe de putere. Camino, ziua 3

Când fericirea are loc, de obicei, oamenii sunt ocupați cu detaliile și când balanța vieții îndreaptă sorții, evaluăm fericirile trecute la timpul prezent, cu atenția, simțurile și gustul clipelor trecute. Astăzi am trăit o astfel de zi în care mi-am trecut viața prin soarele de pe Camino și prin mintea mea odihnită, hrănită de cer nelimitat și sens. 

M-am plimbat prin amintirile timpurii, ale copilăriei mici, m-am oprit ceva vreme în anii tinereții și am văzut adevărat, în jurul meu, pelegrinii semănând oamenii din gândul meu și eu mă regăseam în câte-o femeie în care se potrivea ceva din interpretările mele de demult. Cât aș fi plâns iar, dacă aș fi fost pe scaunul unui terapeut… 

Vremea bună și pădurea m-au făcut să respir intens și fiecare lacrimă s-a risipit. Vă dau cuvântul, s-a șters din pântec, din abdomen, din gât, din tâmple, s-a anulat din ochi și din toate istoriile în care aceste lacrimi or mai fi putea fi plânse. 

Din resorturi de care nu cred ne știm capabili, uneori, în priza potrivită, sufletul își găsește ocazia de a elibera, vindeca, rezolva poveri vechi din existențe care se repetă până când o pădure, un cer sau un pas devin portal și toate astea se anulează într-o clipă.

Simt acum, la sfârșitul zilei, că toate problemele, suferințele, necazurile, durerile, neînțelegerile, resentimentele, problemele, ghinioanele, pierderile, bolile, regretele, despărțirile, nefericirile, obsesiile, toată sărăcia și frica, greutatea, anxietatea și depresia, lupta, răutatea, respingerea, agresivitatea resimțită, fiecare suspin, chin, plâns, toate, dar absolut toate, au fost semințele care s-au plantat în câmpul existenței mele și din care a înflorit devenirea mea. Odată, atunci când le-am trăit, am crezut că mă vor îngropa. Și iată-mă azi, acum, aici, pe un drum al iubirii – căci doar din iubire poți străbate Camino pentru a te întâlni cu Christos și frații lui, simțindu-mă în floarea vârstei, a Vieții și existenței mele.  

N-aș fi știut niciodată să spun că îmi doresc să simt că tot ce vreodată am decis, mi-am ales de dinaintea timpului acesta, am experimentat și m-a durut, se va potrivi perfect cu ceea ce eu, astăzi, numesc fericire. Sunt fericită și simt că fericirea are loc acum, simt că o trăiesc acum, când scriu, am trăit-o astăzi, mergând și mi-a fost ciudă pentru că n-am trăit-o în trecut și ea se desfășura în traiul meu preocupat de cine știe ce?!

M-am întors azi în timpul din mine și am spus tuturor femeilor care am fost vreodată, copilei și pruncuței de demult, că lumea ei e lapte, miere, Zen și Dumnezeu. Le-am spus că o să-și dea seama curând că toate căile se unesc într-Una și nimic și tot din ce ar putea face nu le-ar depărta de Cale. Le-am iubit, le-am mulțumit și am cântat împreună, pe o melodie pe care,  bineînțeles, am uitat-o, ca să mi-o amintesc poate, vreodată, la un alt pas apăsat, pe un alt drum lung care să-mi scurteze gândurile și să-mi simplifice mințile. 

Merg pe drumul meu 
Sunt cu Dumnezeu,
Cu frați si surori,
Cu copaci si nori.