Mi-am petrecut ultimele săptămâni alături de fiice și mame, la malul mării, urmărite de lună – când nouă, când aproape plină și încălzite de un soare bun și blând precum iubirea. Am cunoscut femei care cândva au fost niște fiice complicate și asta le-a transformat în mame alături de care e simplu să crești, fiice în care se văd încă alegerile neamului de femei din care vin și deși nu era subiectul, în Tabăra pentru mame și fiice pe care o pregătesc de câțiva ani încoace, i-am cunoscut și pe bărbații care au contribuit la ele. Nu de-adevăratelea, cum zic copiii când își caută reper în minte pentru ceva ce simt în realitatea emoțiilor lor, ci prin felul de a (se) iubi al femeilor despre care v-am spus mai sus. Pentru că scriu din repezeala de a împărtăși, m-am încurcat între cele optzeci și șase sau nouăzeci și două de femei pe care le-am strigat pe nume și îmbrățișat de câteva ori în aceste săptămâni și nu le mai știu exact numărul, ci doar învățămintele, lacrimile, bucuriile, puterile și soluțiile. Mi-am propus să le țin minte pentru totdeauna, atât eu cât și Prea Minunata, pe care am pus-o acum într-un alai al fiicelor perfecte în care o voi ține mult și bine, la cât de frumos a contribuit la noi toate și cum ne-a ajutat să ne facem fiicele auzite. Din zorii noilor înțelegeri și a experienței proaspăt încheiate, împărtășesc cu voi din puterile pe care le-am văzut clar în noi, ca mame și darurile fiicelor noastre. Această realitate emoțională a întâmplării unei mame prin fiica ei și invers, desigur, poate fi luată drept studiu, dat fiind numărul de prezențe feminine pe care l-am menționat. Nu vă luați notițe că vi le dau pe-ale mele! 🙂
Mamele au puterea de a ierta, a uita și a o lua de la început, iar fiicele vin cu darul ieșirii din compromis.
Se spune că mama e cea mai mincinoasă pentru că n-ar face nimic după ce amenință că numără până la trei, cedează repede când copila pare de nestăpânit și îngroapă orice secure de război care ar putea să-i pună în disconfort armonia casei. Știe să ascundă atât de bine un conflict încât se pierde pe ea și uneori numește asta iertare. O iau de la început de zici că ar avea zece vieți și exersarea fericirii s-ar putea încerca în nouă dintre ele. Fac lucrurile ”pentru copii, ca să fie bine” și folosesc această trădare a propriei fericiri pentru a se asigura – într-un mod neînțeles, că fiicele lor vor fi fericite, cândva.
Fiicele nu uită, iartă doar când văd schimbarea în celălalt și continuă din locul în care au fost rămas când situația sau altcineva le-a lăsat cu ochii în soare. Au curajul unei valkirii nebune de a se pune cu oricine le ia dreptatea și le-o schimbă după propriul interes. Nici vorbă să mai dea o șansă unei relații în care nu mai cred sau unei situații care nu le mai bucură. Mamele sunt chinuite de fiice care văd în ele compromisul și care se răzbună pe neputința lor, nu pe ele, cele slabe, cele care au făcut atâtea, cele care și-au sacrificat viața sau anii tinereții… Am văzut clar în această Tabără că sacrificiul mamei este condamnat la neînțelegere și uneori, la dovezi certe de neiubire.
Mamele se recunosc pe ele în fiicele lor, fiicele se construiesc din mamele lor. De fiecare dată când, la începutul Taberei, o mamă și-a prezentat fiica, aceasta a spus ce vede din ea în fiica sa. Când se face pace în ele, mamele se recunosc în libertatea, încăpățânarea și determinarea fiicelor lor. Știu că toate greșelile lor au construit alegerile de viață bună ale fiicelor lor și atunci, deodată, își decid bucuria, la rândul lor. Fiicele noastre ne judecă pentru că ne văd așa cum NU suntem și le e greu să accepte ceea ce decidem pentru noi, din lipsă de iubire, din frică și neadevăr. Fac tot posibilul să scoată (d)in noi fermitatea, puterea de a lua decizii și de a ne adapta la un viitor fericit, venind dintr-un trecut compromis. Ele, fiicele noastre, ne disciplinează în ușurința de a fi noi înșine și acordează perfect în noi istorii vechi ale femeilor din care venim cu viitorul pe care-l alegem.
Cred că tații ne dau măsura iubirii pe care noi, ca femei, o vom primi de la alții, dar iubirea mamei ne educă în iubire de sine. Suntem sigure de noi atunci când venim din mame bucuroase de parcursul lor, care au credință în înțelepciunea inimii și își ascultă voia în toate. Până anul viitor, în următoarea Tabără Mamă – Fiică, găsiți-vă puterea una în cealaltă și unul în altul și onorați-vă darurile, bucurându-vă de viața împreună.
Cu bucurie pentru iubirea pe care o știu în mine, după aceste cincisprezece nopți de fericire și zilele dedicate mamelor și fiicelor ce au decis să-mi fie aproape!
