Când am decis să dau un nume spațiului în care îmi desfășor terapiile, cursurile și toate întâlnirile de la Cluj, mi-a venit ușor să îl numesc Mandala (doar sub culorile mandalei m-am desfășurat de-a lungul ultimilor ani și am creat toate câte se cunosc despre Exercițiile de Fericire) Urban ( pentru că era în centrul orașului) Zen (te-ai prins, știu!) Alignment (ca să înțelegi că rezultatele vin mereu de la tine, după ce reușești să aliniezi mintea cu inima și sufletul, corpul cu puterea personală și deciziile pe care le ai de luat). Și uite-așa, s-a născut MUZA. Nu, n-am găsit această denumire ca să mă auto-intitulez așa, nici ca să mă laud că aș fi o Muză, ci ca să laud Ce și Cine putem fi, ca femei, atunci când renunțăm la greutățile care ne țin în greutate și onorăm inspirația Vieții.
În fond, cine este o Muză?! Am fost întrebată deseori, mai ales după ce am creat simpaticele genți MUZA, suficient de încăpătoare pentru zilele de oraș și minunate pentru cele de vacanță, dar nu cât să-ți permită să te împovărezi așa cum știu că ai pute-o face.
O Muză este o femeie care se lasă adânc în sine. Este o femeie care și-a explorat sincer întunericul și a învățat să-și sărbătorească Lumina. Este cea care este capabilă să se îndrăgostească de posibilitățile magnifice pe care le creează. Este o femeie care cunoaște locurile magice și misterioase din interiorul ei, locurile sacre care îi pot hrăni sufletul și o întregesc. Radiază lumină, este magnetică, inspiră… Intră într-o cameră și îi simți prezența, fie că ești femeie sau bărbat. Are putere și calm în același timp. Își cunoaște energia sexuală și știe că nu depinde de aspectul fizic. Își respectă corpul și se arată prin felul în care trăiește și se mișcă confortabil în el. Își prețuiește frumusețea, bucuria și iubirea.
Este o mamă prietenoasă pentru copiii ei, îi crește liberi și le dă ocazia să crească din ei înșiși, nu să fie crescuți din afară. iubește copiii și se simte bine în jurul lor, căci în ea trăiește un copil magic, care se joacă mereu. Curge cu viața, fără efort. Poate vindeca printr-o atingere, bă chiar printr-o privire. Îi simți compasiunea și trăiește înțelept. Este căutătoarea adevărului și îi pasă profund de ceva mai mare decât ea. Este o femeie care știe că scopul ei în viață este să ajungă mai sus și să trăiască cu iubire.
Știe să se bucure de viață, să cânte, să danseze, să onoreze și celebreze. E muncitoare și își împlinește scopul cu elan, recunoscând împlinirea bucuriei în ceilalți, prin propria ei reușită. Știe când să se odihnească și nimic din cum face asta nu denotă lene sau nepăsare. Își știe răspunsurile corpului ei și e atentă la transformări. A învățat despre ea că este o partitură interpretată de Viață și își simte ritmul…
Iubește dragostea. Știe că bucuria este destinul ei și îmbrățișând-o și împărtășind-o cu alții, rănile sunt vindecate. Ea este o femeie care a aflat că partenerul ei este la fel de tandru, pierdut și înspăimântat cum a fost și ea uneori. A ajuns să înțeleagă cicatricile băiețelului din el și știe că împreună, dragostea poate fi ușurarea și vindecarea rănilor lui. Este o femeie care se poate accepta pe sine așa cum este. Mai mult, poate accepta, iubi, admira și sprijini femeile din jurul ei. Este capabilă să-și ierte greșelile și să nu se simtă amenințată de a altuia, chiar și atunci când este atacată. Este o femeie care poate cere ajutor atunci când are nevoie de el sau poate oferi ajutor atunci când i se cere. Respectă granițele, ale ei și ale altuia. Îl poate vedea pe Dumnezeu în ochii altuia, căci Îl cunoaște în ea și îl recunoaște în jurul ei. Ea este o femeie care își asumă responsabilitatea pentru tot ceea ce creează în viața ei. Ea este o femeie care este total susținătoare și dăruitoare. Ea este MUZA …
Foto credit: Andrada Cocriu Photography