Peste câte-o vară cu capricii era de așteptat o toamnă fermă, acaparatoare, căreia să-ți fie greu să-i întorci ploile și să te oblige să i te predai. Anotimpurile sunt niște mesageri pe care Timpul îi folosește ca ghidaj, amintindu-ne că fiecare vară te va lăsa rece în cele din urmă și toamna cea îngrozitor de ploioasă este de fapt sora mai bună a anotimpului preferat, cea care vine să se scuture peste tot ce n-am apucat să facem, cărările pe care n-am reușit să călcăm, iubirile pe care am sperat să le trăim și toate lucrurile pe care nu le-am rezolvat.
Ne spunem cu seninătate și fără să înțelegem prea bine ce însemnă, ce implică și ce aduce: a trecut și vara asta. S-a dus, s-a scurs, într-un timp care nu se va mai repeta, din ocazii care nu se vor mai întâmpla. Nu timpul e ceea ce regret și nici vremea care trece nu mă încruntă, ci faptul că vederea din urmă pare mai clară și acum, din acest început de Septembrie, uitându-mă spre Iunie, văd mai bine și știu mai multe. Ceea ce deseori regretăm este că n-am avut curajul de a face ce simțeam, vorba nerostită dar care a făcut șanț în mintea ce-a gândit-o, iubirea reținută de orgoliul care deja știam ce rană ține în noi.
Mereu sunt și vor fi lucruri pe care n-am apucat să le facem. Suntem plini de răni care n-au reușit să se vindece și visuri pe care n-am îndrăznit să le împlinim. Trăiesc în noi iubiri imposibile, dar care ne-au făcut fericiți când le dospeam. Acestea vor fi îngrășământ pentru următoarele visuri, vindecări și îndrăzneli, pentru alte planuri pe care le vom face și noi limite pe care le vom înlătura. Nu e timpul pierdut, ci doar încercarea aceasta. Nu e totul piedut, ci doar o vară pe care ai cheltuit-o pentru a-ți vedea și alte umbre, noi ”unghere” ale ființei tale, pe care le ai de luminat. Nu s-a terminat viața, ci doar ți-ai luat avânt, sau te-ai odihnit, ori te-ai convins că ceea ce ți-ai dorit te-a obosit sau e cel mai bun lucru pentru tine.
Tot ce n-ai rezolvat încă și toate lucrurile pe care nu le-ai pus la punct sunt combustibilul care-ți vor determina schimbările mari, care ți-au părut de neconceput atunci, la ”momentul potrivit” în care ți-au apărut. Tot ce n-ai avut curajul să spui, să faci, să decizi, va răsări din tine, ca miezul unui fruct copt de soarele verii care ți-a ars toate deciziile luate prost, care ți-a răvășit relațiile, cu vânturile ei obraznice și ți-a uscat, cu mările-i sărate, habitatul confortabil în care așa de bine îți aranjasei ”nu pot-urile” și ”nu vreau-rile”. Și te va da toamnei, ca o ofrandă a împlinirii, a legilor ce spun că toate au un rost, un timp, un perfect și va spune: Uite, ți-am adus cel mai slăbit om, cea mai obosită minte, cea mai deznădăjduită inimă din cel mai slab trup și niciunde nu vei găsi ceva mai ușor de modelat, de împlinit, de potențat și perfecționat! Sora-Vară își va recâștiga admirația Tatălui-Timp, oferind Surorii-Toamnă ceea ce noi, muritorii, locuitori ai Mamei-Pământ, credem că se face din greu: rodul. Rodul, care era mereu acolo, sub zdrențele a ceea ce am fost odată și sub rostul pe care ni l-am făcut din tot ce-aveam mai bun și deloc rău în noi.
O să vină toamna și nu vei mai putea face multe din lucrurile pe care le păstrai pentru vară. Dar, ca atunci când ți-e greu și capeți înțelepciune privind în urmă, ai de luat decizia dacă te afunzi în regrete sau îți aduni toate învățăturile, înțelesurile, emoțiile, hotărârile, pentru a o lua de la început, din nou, ca într-un nou anotimp al împlinirilor tale și iată, astfel, îți vei aminti că toate lucrurile pe care nu le-ai rezolvat sunt cele care te-au condus în împlinirea pe care o vei experimenta.
