Ne trezim dimineața și plecăm spre viață, făcând lucruri potrivite celorlalți și cu putință nouă, spunem ce gândim doar cât să nu-i fracturăm emoțional pe cei din jurul nostru și facem toate compromisurile care ne învață esența acestei stări, până când ne întrebăm cum ar fi să trăim așa cum vrem, după cine suntem. Ne știm ca mame, iubite, amante, îndrăgostite și rebele – pentru noi și părinți, partenere și ”complicate”, pentru ceilalți. Sunteți soți, parteneri și tații copiilor noștri, dar habar n-avem cine sunteți voi, bărbații noștri, în sinea voastră. Tot – dar tot ce facem intră în interpretarea voită a celor din jurul nostru, e etichetat după ce lumea cunoaște și mare parte din lucrul cu noi înșine este legat de a ne vedea așa cum suntem noi pentru noi, nu posterul cu care interacționează cei din jur. Ne pierdem încrederea în ceilalți pentru că ne lipsește identitatea: dacă eu pot fi atât de puțin cunoscută mie, instabilă, abandonată în emoții necunoscute și afirmată în părerile impuse, cum pot avea încredere în autenticitatea oamenilor?!
Cine ești tu pentru tine, femeie?! Cine îți ești tu ție, bărbate?!
Știu, ai multe de făcut astăzi și încă o întrebare pe care să o pui în colțișorul preocupărilor de sine, îți aglomerează agenda personală. Dar cât faci duș, în dimineața asta sau următoare, întreabă-te: ce este corpul acesta pentru mine? și cât te gândești la proiectele tale și lucrurile pe care le dorești pentru viitor: ce înseamnă proiectul acesta pentru mine? ce îmi aduce acest loc de muncă? cum mă simt eu făcând munca aceasta?. Vezi ce urlă sau se așează în tine. Ce amintiri vin și ce gânduri. Vezi cine ești tu în fața acestor întrebări!
Atunci când știi cine ești pentru tine respecți acea idee, această creație pe care o recunoști în mintea și sufletul tău și abia de-atunci înainte poți avea încredere că Ceea Ce Ești s-a găsit de Ceea Ce Este. Înțelegi că n-ai fost niciodată singur sau singură, că drumul îți era umblat pe dinaintea-ți și călăuzele cerești care ți-au ținut companie și te-au inspirat în alegeri vedeau cu claritate ce har porți.
În dimineața aceasta, deschide-ți ochii înăuntru, alintă-ți pielea cu o cremă naturală, pune un material prietenos pe tine și îcrede-te că mintea ta va recunoaște răspunsul întrebărilor de mai sus, oricât de invadată de presupuneri ar fi acum. Ieși din casă, respiră, acceptă toamna și lasă-ți pribegiile să se ridice din tine. Ascultă unde te duc pașii și mergi unde te îndeamnă inima. Acolo vei afla cine ești tu pentru tine și abia atunci vei fi inspirație pentru ceilalți!
2 comments on “Cine ești tu pentru tine?”
Sunt ceea ce nu sunt ,miam adus aminte citind aricolu .
Deci Eu sunt iubite si experimentez in viata opusul iubiri .
Multumesc om frumos pt lumina ce o aduci in sufletul meu. Sunt foarte recunoscatoare ca te-am intalnit.