E ziua recunoștintei la americani. Și la mine, că-i bună ziua asta și de-ar fi lunar! E un prilej de dat un telefon, de scris un bilețel cu un gând bun, de adunat prietenii în jurul mesei. În fiecare an din ultimii patru, am scris scrisori de recunoștință pentru anul respectiv și am adresat Universului mulțumirile mele. E un moment bun, în care ce-a fost rău se cerne prin locul în care ești acum și se transpune în starea pe care o simți, realizând că poate nu a fost așa de rău. Ce-a fost bine se pune la păstrat și se înmulțește în starea de recunoștință. Ar zice unii să încetăm importul de la americani și să trăim ziua asta a recunostinței, zi de zi. Fericit cel ce pune capul pe pernă mulțumind pentru tot de peste zi, dar înțelept acela care se uită peste an și alege să vadă cu bucurie toate cele trăite. În postul Crăciunului și înainte de sfârșitul de an, ziua asta ar fi minunat să devină o sărbătoare națională dedicată celor unii altora. Am fi un popor mai fericit și mai înțelept. (Dacă vrei să știi valorile unui popor, uită-te la sărbătorile lor și la zilele decise ca fiind libere!)
Întorcându-mă la gândurile mele, mi-au venit în cap momente, amintiri care s-au ridicat firesc la suprafața minții mele, de nu mai pot deosebi om de persoană și realul de senzație. După cât mi-am bătut gura despre griul anului ăsta, mi-e clar că lecția primită a fost #încrederea. Anul ăsta, Universul mi-a spus: “Ești de nepierdut!” Și nu m-am pierdut.
Sunt recunoscătoare pentru ce-am trăit, căci a fost altfel și parcă la 100W. Sunt recunoscătoare întâmplărilor și potrivirilor dintre mine și oameni, providențe ce m-au împletit cu lumea astfel încât păstrez real în inimă recunoștința că am fost eu cea care am trăit așa ceva.
Sunt recunoscătoare că am simțit pacea în momente în care altă dată aș fi fost pierdută, că mi-e omul sănătos, că am trăit o super experiență în familie navigând o săptămână doar noi trei și toată marea a noastră. Și că am supraviețuit acestei experiențe în așa hal încât să o luăm de la capăt! Că trăiesc lângă un copil lăudabil și mereu lăudat, de simt că mă laudă pe mine Dumnezeu că mi-a dat-o. Sunt recunoscătoare că am fost fericită în Bali și că am simțit că pacea mea a împăciuit vulcanul.
Sunt mulțumită și aproape recunoascătoare că bunica mea s-a dus exact cum ar fi vrut ea, într-o zi de zâne. Mă mai mulțumesc pentru vacanța de aproape 4 luni pe care nu am avut-o niciodată până anul ăsta și chiar sunt recunoscătoare că am reușit să mă întorc în Bârlogul meu, că era să-mi pierd mințile de la atâta libertate. Pentru cele 30 de surori din Tabăra Mamă – Fiică sunt recunoscătoare în fiecare zi de când s-a terminat!
Super recunoscătoare sunt super-echipei mele de la muncă și faptului că zi de zi acolo se întâmplă lucruri de care să fiu bucuroasă. Am inima plină și recunoștința locuiește în toate camerele și aortele ei, pentru toți cei care își împart din viața lor cu mine și se ghidează după vorba și simțirea mea. Mai am să le mulțumesc câtorva oameni pe care-i reunesc curând într-o petrecere. Și de asta sunt recunoscătoare! La capăt, le mulțumesc în sinea mea celor care văzându-mă tăcută au vorbit despre ei, celor pe care i-am sunat plângând și or fi întors telefonul cu fața în jos sau ălora de m-au pupat ca Iuda. De la ei am învățat încrederea.
Ah, și-i mai sunt recunoscătoare lui frate-miu care e un erou, Danei și lui George care mi-au amintit de mine, lui Roxi, care a fost acolo când putea să nu fie, Alexandrei, că ea știe să zică așa ca un om mare, lui Ștefan care m-a ajutat să îmi placă și Paștele, nu doar Crăciunul, lui Fishu care chiar s-a dovedit a fi și de rugă, și de fugă, Paulei si lui Adi, care mi-au adoptat copilul pentru un pic de vreme, Oanei din țara minunilor, lui Cami care m-a învățat prin fapte despre recunoștință și m-a răsfățat ca un Spa de iubire, lui Fra pentru proseco și Danei pentru stil, lui Alice cea deja iluminată, Romanei, cu care am râs, am plâns, am complotat și ne-am înălțat din nou, Iuliei, că vine când am nevoie și lui July că știe când am nevoie, Roxanei și lui Illy Billy că și-au luat grădină, vouă, cotitorilor mei dragi, datorită cărora gândurile mele se înmulțesc și prin care simt că învăț continuu și bineînțeles, alor mei #doi de-acasă, pentru că din cauza lor sunt așa și datorită cărora toate astea au sens!
Atât. Recunoștință! Sau cunoștință clară față de ce ai de recunoscut că ți-a adus mulțumire, bucurie, ajutor!
23 noiembrie, 201723 noiembrie, 2017
