Adevărul tău te va elibera!

Câte facultăți trebuie să faci până când simți că poți deschide gura cu încredere?!

Câți oameni trebuie să îți spună te iubesc pentru a simți iubirea cu adevărat?

Care sunt pașii prin care un om ajunge la fericire?

Cum trăiești împlinirea de a fi părinte și acceptarea că acel copil te ocupă și îți marchează fiecare decizie pe care o vei lua?

Cu ce se repară tristețea?

Ce e mai important: dragostea sau stabilitatea? Banii sau să faci ce-ți place?! 

Cum putem face ca munca să ne aducă plăcere?

Ce vreau să fac cu viața mea? 

Cine sunt?

Ce îmi aduce fericirea?

Unde e iubirea mea?

Îmi place de mine?

Pentru ce merită să trăiesc?

Îmi scria zilele trecute o doamnă despre dorința de a se înscrie într-un program terapeutic care să îmbine psihoterapia și terapiile complementare. Pentru mine, asta este marca înregistrată a nesiguranței, atunci când nu ne cunoaștem, luăm tot raftul de panacee. De-aici am pornit cu gândul la scopul meu din ultimii ani de facilitat cursuri, unde cel mai important a fost să aduc înțelegere – venită din dialog și introspecție și simțire – meditație, coerență emoțională, inspirație care vine prin sine. Acestea ne conduc spre adevăr, nu un adevăr universal, ca magazinele în care intrăm și găsim de toate pentru toți, ci adevărul nostru, propriu. 

Adevărul tău este credința ta, icoana la care te închini, energia care-ți concepe viața după cum ți-ai setat-o tu.
Copii fiind, învățăm să ne gestionăm traiul cu emoțiile și gândurile aferente, ideile și gusturile, deciziile și acțiunile, chiar fricile și rezolvările lor, avându-i model pe cei din jurul nostru. Acest ”înveliș” de informații ne protejează cam toată viața și ne ține în rândul lumii, un rând la care ești absorbit de adevărul celor din jur. Lumea cu principiile ei, cu moda și discursul său, cu legile și recomandările sale, se schimbă temeinic de la o generație la alta. La fel și adevărul tău. Adevărul părinților noștri este diferit de adevărurile noastre și va fi tot mai schimbat de adevărul copiilor noștri. 

”Rețetele” pot fi adaptate la nesfârșit, vor părea îmbunătățite și desăvârșite chiar, îți vor aduce confort pentru că te vei uita în jur și vei primi confirmarea celor care au adoptat rețeta ta. Dar deși am investit tot ceea ce suntem în cadrele de referință care îți promit rezultat: școală, casă, mașină, familie, copii, plantat copaci, de ce totuși ne simțim lipsiți de conținut, de energie, de vitalitate și uneori, de sens?! Cum se întâmplă că ceea ce avea să ne aducă împlinirea ne face să uităm de motivele pentru care ne-am ridicat din pat azi-dimineață?!

Până când am început să mă studiez, aprofundez, cuprind și înțeleg, m-am conformat la adevărul care speram să mă elibereze și să-mi ofere maturitate, confort, control și sens. Dar adevărul lumii, principiile, religiile și dogmele ei nu cred că au eliberat vreodată pe cineva. Cred că ne-au ocupat mintea și ne-au dar preocupări și ocupații, ne-au diferențiat unii de alții și ne-au catalogat după adevărurile pe care le urmăm: adevărul femeilor și adevărul bărbaților, adevărul victimelor și adevărul agresorilor, adevărul negrilor și al albilor, al evreilor și rromilor, al culților și inculților și expunerea poate continua pentru totdeauna. Sau, până când realizezi că nu mai ai timp… 

Timpul pe care l-am investit să aderăm la un Adevăr care nu ne mai poate răni, care are toate răspunsurile și care ne servește într-adevăr, este timpul care ne desparte de adevărul propriu. Simt și cred că e mare această realizare de a-ți urma adevărul tău, propria-ți religie, calea ta, scopul vieții și un mod propriu prin care să îl evaluezi. Înainte de a-l urma, e important să îl descoperi, să TE descoperi și să vezi dacă scurta istorie de pățanii și emoții pe care ai trăit-o în viața aceasta este ceea ce ești sau ceea ce ți s-a întâmplat din cauza falselor-adevăruri în care ai trăit.

Oamenii aleg un loc de muncă în care se pot descurca pentru că adevărul lumii e profund decisiv: trebuie să muncești ca să plătești pentru ce vrei! Adevărul tău care e? Unde e inima ta fericită? Ce, dacă faci, te umple de tine?
Oamenii rămân în căsnicii de frica de a o lua de la capăt și ca să nu sufere copiii. Care e adevărul tău? Unde e iubirea ta? Cum ar fi legea ta internă dacă ai putea face așa cum îți cântă inima?
Oamenii țin să fie cineva anume în fața celorlalți – este, de fapt, definiția ego-ului. Cum ești tu? Ai idee cine ești tu fără obligația de a fi cine trebuie? 

O viață trăită în adevăruri vecine este un experiment care s-a mai făcut. Privește în jurul tău. Nu e nimeni care să îți împrumute un adevăr la fel de bun ca al tău și nu e nicio lege care să-ți interzică să îți găsești propriul tău adevăr.

Când am început să mă iubesc, mi-am conceput propria biserică, adevărul meu, ceea ce mă ține în picioare din mijlocul vieții mele și până în fața Creatorilor Vieții. Nu sunt iubită de toată lumea, dar sunt iubită de mine și iubirea asta mă centrează în pace, îmi aduce fermitate și scop. Nu le am pe toate, dar am totul. Și acest Tot este mereu cu mine, nu depinde de ceilalți și nici măcar de mine pentru că nu-l pot strica și nici adapta, ci doar îl pot trăi. E adevărul meu!