Căzuți din Cer

Dacă ar fi să mai vin odată, mi-aș tatua pe piele toată istoria sufletului meu. Să strig, de fiecare dată când mâna mea se oprește în mâna cuiva căruia mintea mea i-a uitat numele, din cealaltă viață în care ne-am mai ținut de mână: oh, da, te cunosc și te iubesc deja. Și, de când aș ieși din pântecul mamei, mi-aș pregăti temeinic cu cine să mă regăsesc, pe cine să ocolesc, aș știi clar ce vreau să mă fac, pentru că aș știi deja cine sunt. Imediat ce mi-ar da dinții, și mintea, și cuvântul, aș vorbi lumii despre divinitatea care ne dă sensul. M-aș uita atentă la ai mei și i-aș iubi deștept, cu economie la credința în autoritatea lor asupra minții și devenirii mele. Poate chiar i-aș privi în ochi și le-aș spune: nu mă obligați să vă condamn încă o viață și nu-mi spuneți cine sunt, nici nu mă faceți după cum credeți voi că sunt pentru că, de data asta, știu deja.

M-aș îndrăgosti fără să mă feresc și aș iubi fără să pomenesc asta ridicol de des. Aș iubi firesc, cu te iubesc-uri vădite, nerostite, așa cum ne iubește Dumnezeu și așa cum spune popa la biserică: iubiți-vă! Aș înființa o facultate de iubit, un doctorat de iubit și m-aș specializa în iubit fluturi, melci, corcodușele și chiar pepenele galben, chiar dacă ar trebui să-mi pun un clips pe nas, ca să nu-l judec pentru miros.
Aș spune mereu da, niciodată nu, pentru că voi fi ținut deja minte că aici, pe Pământ, sunt tot ce fac pentru ceilalți și cu cât sunt mai mult, cu atât las mai bine ce aveam să aduc.

Aș preda fericirea din manualele generațiilor trecute și l-aș deconspira pe Dumnezeu, arătându-le oamenilor că repetăm din om în om, din neam în neam, tot ce a fost judecat de la unii la alții, tot ce a fost trăit în afara Legilor Iubirii. Aș lăsa pe toată lumea să copieze la examenele Vieții și l-aș ruga pe Sfânt să le șoptească tuturor, ca să avem doar premianți. I-aș întreba pe bolnavi: de ce ți-e frică?, și toate bolile s-ar vindeca.

Celor care caută, obosiți să tot găsească, le-aș aminti: misiunea ta, ești tu!, și celor odihniți în cunoaștere, le-aș lăsa vorbă: misiunea ta sunt ceilalți!. Ca să nu se mai supere om mare pe om mic și nici bogat pe sărac, deștept pe prost și bolnav pe vindecat, i-aș îmbrăca în hainele cele noi ale împăratului, ca să se vadă, mereu, așa cum sunt, nediferiți, nețărmuiți.

N-aș obosi niciodată în atâta liniște, înțelegere și ascultare. Nu m-aș răni în nicio vorbă, judecată și iubire prefăcută. Nu aș uita nimic, nefiind ceva de ținut minte. Nu mi-ar veni niciodată să spun: O să adorm un pic. Am obosit…

Suntem căzuți din Cer și oricât ne căutăm urmele pe pământ, vom găsi doar istorii, dor și amintiri vagi despre ce ne-am propus când am venit aici.