Dezvoltarea Emotionala si Spirituala pentru Copii: de ce si cum?!

De cand am „compus” cursul C.R.E.S.C.®, peste 100 de copii si-au experimentat, constient, natura lor spirituala! 🙂

Despre „copiii mei” vorbesc rar in public, caci nu doar sufletul dar si identitatea lor e de avut in grija! Povestile lor raman povestile noastre si, daca chiar avem nevoie de sustinere, implicam si parintii! 😉
In ultimii ani am intalnit copii cu asa-zisa deficenta de atentie, copii cu autism minor, copii veseli si copii tristi, copii singuri si copii super protejati, copii mari si copii si mai mari, copii albi sau colorati, optimisti sau pesimisti, cuminti sau „rai”, destepti sau geniali, curajosi sau fricosi, inalti sau scunzi, grasi si slabi, modesti sau bogati… Copii! De la fel de multe feluri cum suntem si noi, parintii lor!

In prima dimineata a cursului iau loc pe scaunul lor, salutand resemnati ca au venit la „un curs”. Eu ii intreb cine i-a trimis si ei raspund fara ocolisuri: Mama!
„Ei, mamele astea…”, zic eu, tragandu-i cu ochiul fiica-mii care stie deja ce urmeaza!

La ora pranzului luam cu toii loc la o masa, ne impingem cosul cu paine si facem intrecere cine mananca mai incet. Inainte de desert primesc din senin prima imbratisare si o declaratie: „Georgi, tu esti cea mai faina profa a noastra!”.
Cu ochi umezi, ca o pisica elintata dar care se tine tantosa, ma intorc catre unul de 8 ani care intreaba: „Cum adica profa`?! Georgi e prietena lu` Mami!”
Dupa amiaza primei zile ne face sa ne despartim imbratisandu-ne. Dar niciodata cu baietii. Pe ei ii imbratisam ziua urmatoare, cand li se asaza confortabil ideea ca e ok, corect, folositor si coerent emotional sa ne imbratisam!

Ziua a doua e (mai) potrivita sa oferim „retete” si „cum sa-uri” si sa stabilim care instrument e cel mai potrivit pentru fiecare in parte. Acum stiu sigur ca nu voi mai primi contraziceri, pentru ca deja ce am facut ieri a functionat. Azi suntem mai mult decat parteneri, Suntem in aceeasi barca: una care ne duce spre a ne fi BUCURIE! Caci am convenit deja cu totii cum sa ne punem obiective care sa ne aduca bucurie de viata.
In ziua a doua sunt la mare cerere „exercitiile de relaxare” si ajutorul pentru a „lucra” cu frica de profu` de mate. Sau frica de a fi singur. Sau de a dormi singur, a vorbi in public, a cere ce vreau… Asta e ziua in care pot sa aud:

Eu uneori mint…
Pentru mine ar fi mai usor sa stau doar cu mama…
Mi-as dori sa fiu tot timpul asa de fericit ca acum…
Cand ajung acasa, o sa il pun si pe tata sa faca exercitiul asta…

Si nu ne ramane nimic nediscutat, necalculat, nenerezolvat. „Georgi, ai zis NU!”, aud! Si chicotele insotesc uimirea mea de a-l fi rostit pe NU.

Zambesc si dau drumul sesiunii de intrebari, in care toata lumea raspunde, caci toti stim deja! Asta am stabilit din prima zi: inca de la 10 ani, creierul unui copil este progatit sa ia decizii la fel ca un adult! Insa, ce-i lipseste, este experienta unui adult! Iar de-acum inainte, ce avem de facut este sa ne oferim experiente fericite!
Intrebarile sunt unii pentru altii:
Unul de 7 ani, curajos, o intreaba pe fata de 12: „De ce minti?”
Cel de 9 ani ii aminteste: „Folositor e sa vezi cu ce o ajuta, nu DE CE?! La intrebarea DE CE primesti o justificare, nu un raspuns real!”
AI ZIS NUUUU!, striga mai mult de jumatate.

Si mie imi creste sufletul, dincolo de cer caci lumea mea e pe maini bune! 🙂

Pranzul e o ocazie sa ne punem de acord in privinta viitorului:
– „Georgi, maine mai venim?!”
– „Nu, ma! Maine e alta zi. Azi e ultima zi.” zice liderul informal al grupului nostru, un deja-prieten de-al meu, de 13 ani.
– „Georgi, dar o sa ne mai vedem cu voi?” (Eu si asistenta mea Prea Minunata, Bris, 7 ani si…)

Apoi vin parintii.

Dece un curs pentru copii, e evident! Si stiu ca doar pentru unii. Dar pentru acei „unii” se si intampla munca mea.

Despre urmatorul curs C.R.E.S.C. gasesti informatii aici!