„Păi cine te ține, maică, să te realizezi? Te ținem noi?!”
Aud uneori acest ecou din situațiile în care m-am cățărat pe câte un ”gard” care delimita locul neamurilor din care vin. Pentru că există și această constatare interesantă atunci când începi explorarea transgenerațională: neamul, la singular, îl faci tu împreună cu frații și surorile tale. Prin nașterea voastră. Înainte erau două familii care nu se cunoșteau și nu deveniseră încă un singur „trib”.
Neamul spune că nu te ține de la bogăția de viață și bucurie, de la iubirea eat-pray-lovică, de la succesul răsunător și realizarea de sine. Că ce treabă să aibă? Dimpotrivă: realizarea ta îi va face să se alieze și ei cu toate realizările copiilor acelui neam.
Niciun părinte – naturalizat în rolul său de părinte, nu se supără pe copilul său că trăiește mai bine decât el.
Se mișcă ceva, însă,…
…când o vede pe fiica neamului cu mașina cu simbol căluț parcată în fața casei. Apare un mic deranjament.
Sau când vorbește cu ea și e pe alt continent, într-un alt fus orar decât cel național, apare grija. Această formă de pseudo-iubire care paralizează uneori acțiunile celor care încă mai caută acceptul și recunoașterea celor din care vin.
Dacă un om, vârf de lance al neamului, începe să câștige mult și își ia mașină cu senzori de parcare și casă cu tehnologie avansată, s-ar putea ca primul lucru pe care îl simte din partea neamului să fie confruntarea, nu acceptarea și admirația.
Toate aceste exemple nu necesită o analiză comportamentală a mamei și tatălui nostru, ci o înțelegere a contextului din care cei doi vin.
Copiii, în toate timpurile venirii lor în neam, primesc direcția neamului lor: de a respecta misiunea familiei.
Că misiunea era supraviețuirea sau siguranța, rezistența sau atingerea unui scop, că a fost rostită sau transmisă prin atitudini, stări emoționale și gesturi, fiecare dintre noi, după o analiză psihogenealogică a neamului din care vine, ajunge să înțeleagă cât de departe s-a aruncat bățul și în ce fel a făcut aport la îndeplinirea misiunii neamului.
Într-o bună zi însă, din curaj nebun sau dintr-o aliniere interioară rară, găsești în tine resursele pentru a concepe o misiune de viață proprie, care te-ar duce într-o realizare de sine ce îți face inima să cânte și mintea să înflorească.
Indiferent de vârsta pe care o ai, simți „hamul” pe care familia l-a pus direcției tale de viață.
Dacă acesta este hamul siguranței – „stai cuminte și nu ne fă de rușine, să nu ne știe lumea”, vei trăi etapa asta ca pe o criză existențială.
Dacă, la pol opus, hamul pe care îl simți este chiar lipsa hamului – înstrăinarea, lipsa de direcție a familiei, neasumarea rolului adulților, însingurarea, orice direcție ai lua poate părea un drum pe care mergi singur.
Și.
Dacă în acest moment al vieții tale simți că ieși din misiunile de salvare ale neamului și intri în misiunea propriei tale vieți, rândurile acestea îți par scrise de tine.
Ideea de la care m-am pornit să scriu o mai las.
Familiile noastre nu se supără pe noi pentru că am realizat mai mult decât ele. Ele doar văd că resursele cu care am plecat de acasă nu „bat” cu roadele cu care ne întoarcem.
Ai făcut din frică iubire și din sărăcie bogăție de viață.
Ai luat rușinea și ai exprimat-o. Din vulnerabilitate ai făcut putere.
Ți-ai recunoscut feminitatea și ai onorat-o.
Ți-ai luat copiii din fața justificărilor și i-ai pus la spate, să-i aperi.
Le-ai spus că tu ești omul mare și că în sarcina ta este începutul vieții lor bune.
Ai contestat autoritatea și ai gândit cu capul tău – cap învățat și educat. Ți-ai ascultat corpul și ai pus mintea să-ți guverneze viața ascultând, în stereo inima și starea corpului.
Ai căutat să înțelegi lucrurile despre care nu s-a vorbit.
Ai vorbit despre părți din viață care au stat nerostite până acum. Ai ales iubirea cu orice preț.
Ce vreau să spun cu asta este că părinții tăi nu resping realizările tale.
Sunt ei, cu toate trăirile, simțirile și înțelegerile lor. Spațiu. Realizarea ta.
În spațiul dintre voi stă, de multe ori, neexplorarea lor interioară.
Durerea lor. Părțile din ei care nu s-au aliniat niciodată. Există încă în ei un copil care nu se aude. Și când acel copil privește realitatea ta, pentru el ea pare ireală.
Această temă o aduc la explorat în programul LUMINI ȘI UMBRE ÎN ARBORELE GENEALOGIC, care începe marți, 10 martie. Lucrăm timp de 5 săptămâni într-un grup mic, online.
Dacă vrei să știi mai multe, dă-mi un semn.
