Echinocțiul de toamnă – din înțelepciunea naturii pentru înțelepciunea omului


Energia verii se transformă și înainte ca noi să sesizăm, pământul se cufundă în întuneric, tot atât cât în lumină. Asta numim echinocțiu și două zile pe an ziua și noaptea sunt egale. 

Echinocțiul de toamnă este un moment semnificativ al anului pentru a onora recolta. Fie că aceasta este o recoltă „reală” a lucrurilor plantate în grădina ta sau o recoltă de eforturi și scuze pe care le-ai tras după tine peste vară, e un moment bun să privești în oglinda inimii tale acele intenții pe care le-ai pus în viața ta. 

  • Ce ai realizat anul acesta?
  • Cum te-ai realizat?
  • Ce simți despre tine?
  • Cum se simte a fi în viața ta?
  • Cum te simți tu pe tine și mai ales, cum te vezi?
  • Care e frica ta cea mare și cu ce lumină, bucurie, ori credință o echilibrezi?

Anotimpurile în schimbare sunt puncte cheie în ciclul vieții în natură și multe culturi antice au perceput un mesaj puternic și profund pentru a le folosi în propria înțelegere și a utiliza energia pământului pentru un plus de susținere energetică. Culturile indigene au cunoscut înțelepciunea pământului și au înțeles că cele patru puncte ale anului: solstițiul de iarnă, echinocțiul de primăvară, solstițiul de vară și echinocțiul de toamnă, sunt etape ale călătoriei spirituale interioare ale omenirii – un ciclu spiritual pe care îl putem lua ca referință. 

Pe măsură ce ne conectăm în mod conștient la ciclurile naturii, înțelegerea noastră începe să se adâncească.

Un ritual preferat al meu este să folosesc ziua echinocțiului pentru a sta liniștită pe pământ în meditație și a-mi deschide mintea și simțurile către inteligența naturii din jur. În acest timp petrecut în jurul momentului de lumină egală și întuneric egal, îmi recunosc ciclul personal de creștere și cer armonie și echilibru pentru a fi îngrășământul din solul grădinii vieții mele.

În ziua echinocțiului de toamnă poți onora ce viața și să schimbu conștiința lipsei cu a prosperității și recunoștinței, printr-un mic ritual de recunoștință precum aprinderea unei lumânări, mulțumirea și exprimarea bucuriei pentru tot ceea ce vezi ca rod în viața ta. Din punct de vedere spiritual, toamna reprezintă perioada de recoltare, un moment pentru a recunoaște creșterea și expansiunea ca o evoluție naturală a ființei. Viața noastră trece prin cicluri de creștere, recoltare, moarte și renaștere, așa cum vedem  și în natură. Toamna este perioada anului în care ne amenajăm spațiul intern și facem loc pentru ceea ce urmează să vină în anul următor. Creăm loc pentru ca inspirația noastră să crească. Când ne curățăm terenul interior în toamnă, intrăm în repaus și apoi ne odihnim în frigul și întunericul iernii. Intrăm în hibernare și devenim creativi, dar nu făcând, ci devenind, fiind, rămânând în tăcere și ascultând ceea ce încearcă să iasă din noi. Aceasta este perioada anului în care poți curăța ideile vechi, modelele nefolositoare, convingerile limitative. Iarna este perioada de odihnă, când frigul și înghețul devin vindecarea care stabilește solul pentru primăvară și renaștere.

Semnificația echinocțiului de toamnă pentru persoana care merge pe calea spirituală este corelată cu perioada anului în care activăm noul nostru ciclu de creștere. Pe măsură ce devenim tăcuți și ne odihnim, lăsăm spațiu pentru a primi ideea aceea mare și aducătoare de viață, realizarea sinelui nostru.

Zilele se scurtează și nopțile cresc, astfel, ne cufundăm în întunericul nostru interior – ego și subconștient – pregătindu-ne evoluția.

Vă încurajez să vă luați timp cu ocazia acestei zile, 22 Septembrie, pentru a vă recunoaște ciclul de viață pe care îl repetați – poate fără a dori – să vă conștientizați calea spirituală și să alegeți ce “dați afară” în lumina zilei, pentru a vă simți bine chiar și în întunericul care va aduce din nou strălucirea.

Distribuie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coșul de cumpărături
Shop cart Coșul de cumpărături este gol