În fiecare terapie transgenerațională și fiecare grup de lucru pe care îl facilitez, descoperim repetiții ale unor evenimente, situații, experiențe și trăiri din trecutul neamului din care venim. Un tânăr căruia i s-a refuzat dreptul de a urma o școală superioară va avea, generații mai târziu, strănepoți care pot avea eșec la examene importante. Femei cărora li s-a refuzat dreptul de a iubi sau de a se căsători cu bărbatul iubit, aduc pe lume fiice, nepoate și strănepoate care se simt neîmplinite sentimental.
Descoperim, grație noilor instrumente din psihologia transgenerațională, ”noduri” traumatice în istoria noastră familială, pe care le-am preluat dintr-o fidelitate pe care cu toții o avem față de neamul nostru, indiferent de relația pe care o avem cu membrii familiei noastre.
Poate că vă surprinde fidelitatea față de aceste detalii traumatizante și incapacitatea noastră de a face altfel, de a ne feri și de a învăța din experiențele celor de dinaintea noastră. Iată ce spune Anne Ancelin Schutzenberger despre asta, într-un interviu de la începutul anilor 2000: ”Repetarea unor evenimente, date sau vârste care compun ”romanul familial” al descendenței noastre este pentru noi o modalitate de a le fi loiali părinților, faptelor, gesturilor și tragediilor lor. E un mod de a continua tradiția familiei și de a trăi în conformitate cu ea.” În consecință, repetăm pentru a vindeca trauma, în același fel în care un copac este tot mai adaptat la iarnă, cu fiecare primăvară și fiecare nou rod.
În țesătura complexă a vieții umane, psihogenealogia studiază cu minuțiozitate modul în care evenimentele, traumele și modelele de comportament se împletesc de-a lungul generațiilor, creând un mozaic al repetițiilor transgeneraționale. Această călătorie prin adâncurile psihologiei familiale dezvăluie mecanismele ascunse prin care trecutul familial continuă să modeleze prezentul și viitorul descendenților.
În centrul psihogenealogiei se află conceptul de identificare inconștientă, o fereastră spre sufletul strămoșesc, prin care trăsăturile și comportamentele unui individ își găsesc ecou în cele ale strămoșilor săi. Acest fenomen, asemănător unui fluviu subteran al memoriei familiale, perpetuează legături nevăzute între generații, creând un lanț nesfârșit de asemănări și modele.
Un capitol profund emoționant în studiul repetițiilor din neam este cel al traumei transgeneraționale. Efectele traumelor, precum cele ale supraviețuitorilor Holocaustului, răsună peste decenii, modelând psihologia și comportamentele urmașilor. Aceste umbre ale trecutului, uneori ascunse în spatele unui val de tăcere, pot da naștere la manifestări psihologice precum anxietatea sau stresul post-traumatic, chiar și în absența unei expuneri directe la evenimentul traumatic inițial.
Psihogenealogia explorează, de asemenea, rolul învățării sociale și al imitației în perpetuarea modelelor de comportament familial.
Copiii, ca niște sculptori ai viitorului, modelează adesea comportamentele și atitudinile observate la părinți, perpetuând un ciclu care se întinde pe mai multe generații. Această imitație, împletită cu dragoste și respect, poate uneori să fie un vehicul pentru transmiterea neintenționată a comportamentelor negative sau a traumelor nerezolvate.
Un domeniu emergent și fascinant care ar putea arunca lumină asupra repetițiilor transgeneraționale este cel al memoriei celulare. Potrivit acestei teorii, amintirile și experiențele nu sunt doar produse ale minții, ci pot fi de asemenea stocate la nivel celular și chiar transmise genetic. Deși acest domeniu este încă în plină dezvoltare, el deschide posibilitatea unei înțelegeri mai profunde a modului în care trecutul familial ne influențează în moduri pe care abia începem să le întrezărim.
Studiile din domeniul epigeneticii aduc o altă perspectivă, arătând că experiențele de viață pot influența modul în care genele sunt exprimate, fără a altera structura ADN-ului. Aceste modificări, transmise de la o generație la alta, pot avea un impact semnificativ asupra comportamentului și sănătății urmașilor.
Lucrările de psihanaliză, cum ar fi cele ale lui Carl Jung, sugerează de asemenea existența unor arhetipuri și modele inconștiente care se repetă în familiile și culturile noastre. Aceste structuri psihice adânc înrădăcinate joacă un rol crucial în modul în care interpretăm și trăim experiențele noastre de viață.
În concluzie, psihogenealogia ne oferă o perspectivă unică asupra modului în care trecutul familial modelează prezentul și viitorul nostru. Prin recunoașterea și înțelegerea acestor modele transgeneraționale, avem ocazia nu doar de a înțelege mai bine propria noastră poveste, ci și de a influența în mod pozitiv traiectoria generațiilor viitoare. Această călătorie de autocunoaștere ne permite să privim dincolo de suprafața vieții de zi cu zi și să descoperim rădăcinile adânci ale ființei noastre.
