Jocul Vietii: Confesiunea

Jocul Vietii: Confesiunea

Eu sunt un om mental. Iar din momentul in care am inteles acest lucru, am reusit sa ma opresc in a-mi mai face griji ca ceva nu e in regula cu mine. Am fost nesigura pe mine o buna perioada, predand cursuri de dezvoltare emotionala si spirituala, vorbind despre vieti trecute si viitoare, despre Eul Superior, Timpi Divini si Misiuni de Viata. Pentru mine Matematica din ceruri e important sa se regaseasca pe Pamant. Altfel, ma pot simti pierduta. Mi-a luat mult sa „diger” emotional ceea ce nu puteam vedea in realitatea mea de zi cu zi.

Acest fel al meu de-a fi, m-a dus de multe ori in momentul in care am vrut sa renunt si sa ma intorc la preocuparile mele „mentale”, pamantene, de 1+1 = 2. Pe de alta parte, am primit in viata mea Miracol si Bucuria descoperirii.
Cand citeam si invatam despre Planurile superioare ale existentei, aflam ca Ingerii sunt gata sa ne calauzeasca pasii. Dar eu nu puteam primi calauzire de la „ceva” ce nu intelegeam… Si am VRUT sa vad!
Am primit, la fel cum un copil rasfatat primeste cadoul mult visat, in speranta ca se va potoli.

O „banda” alba ma inconjoara, exact la o ora distanta de momentul in care am spus „Eu vreau sa vad!”.

Am vrut sa vad aure si sa inteleg semnificatia lor. Intr-o zi, cand faceam un material video despre acest subiect, m-am oprit, gandindu-ma ca eu nu inteleg despre ce vorbesc. Nu am vazut aure niciodata si nici nu inteleg cu ce m-ar ajuta sa vad. In scurt timp, in jurul meu a aparut un joc de Lumina de care am fost fascinata. Am oprit camera si m-am jucat cu acea Lumina, pentru a… intelege. Dar Bucuria a fost prea mare si Recunostinta pe masura, asa ca n-am mai avit nevoie sa inteleg: am  simtit!

In scurt timp, nevoia de a vedea, a devenit dorinta de a ma Bucura, de a Simti, de a-mi construi fericirea.

Cred ca Dumnezeu ne pune mereu la dispozitie ceea ce avem nevoie. Cred ca ne da toate instrumentele: vrei sa intelegi, primesti situatii! Totodata, cand ii judecam pe altii pentru ceea ce gandeau, faceau ori credeau, de fiecare data cand ziceam „eu nu inteleg”, mi se conturau acele situatii in care sa vad si sa inteleg! Si, Doamne, cat mi-a luat sa inteleg si asta, ca tot ceea ce judec atrag.

Cred ca ne sunt prilejuite toate intelegerile, gaselnitele si vindecarile de care avem nevoie. In acelasi timp, cred ca istoria se repeta pana in momentul in care vibratia din care facem lucrurile creste, astfel incat, fiind Iubire, totul in jurul nostru devine Iubire.

Cred ca facem tot aceleasi lucruri pana simtim ca suntem Tot si singura ratiune de a fi devine Bucuria de Viata.

In toata gasirea si regasirea mea, am avut un important moment de „decriptare” a ceea ce eu pot si fi a ceea ce am de experimentam! Si acel moment, petru mine a fost Jocul Vietii! Cursul lui Hiroyuki Miyazaki a adus in viata mea acea „matematica” a spiritualitatii de care cineva ca mine avea nevoie pentru a se construi!

Iti doresc, simpatic cititior, ca ale tale cautari sa fie inspirate si sa vina in cel mai bun moment pentru tine!

Distribuie

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coșul de cumpărături
Shop cart Coșul de cumpărături este gol