Anul acesta ne-a împărțit în două categorii evidente: pozitivi și negativi și asta înseamnă complet altceva decât lumea obișnuia să creadă. Când conștientul colectiv e balansat de-a binelea de îndoielile minților agitate, câte un test ne-ar prinde bine. Ce bine ar fi să ne testăm de furie și să facem tratamentul potrivit, dacă ieșim pozitivi, sau să existe un test pentru compatibilitate în cuplu, unul real, pentru care să aștepți rezultatul cu sufletul la gură și să vezi că el confirmă ceea ce intuiția ta îți spusese de la prima întâlnire. Ca să nu mai vorbesc de un test care să ne confirme că merităm iubirea și bucuria, că suntem pregătiți pentru următorul nivel de viață bună. Am trăi atât de diferit, dar cred că ne-am scurta cu mult experiența, aici, pe pământ.
Certitudinile ne convoacă mintea la acțiune și tot sistemul nostru de referință se acordează în consecința siguranței căpătate. Când primești un diagnostic, chiar dacă te simțeai bine cu ceva timp în urmă, în scurtă vreme, mintea reproduce efectele bolii. Certitudinea modifică credințele oamenilor, mai ceva ca o experiență proprie. Când vine cineva din afară și confirmă sau infirmă o credință, ne ancorăm de toate experiențele celor care au trăit realitatea respectivă. Testele vieții – pozitive sau negative – ne abonează la experiența colectivă a celor care au fost referința testării. De aceea, certitudinile vin din afară și revelația dinăuntru. Certitudinea că te iubește vine din declarația lui, dar revelația iubirii este credința care se naște în inima ta, indiferent de timp, de condiții, de posibilități!
Oamenii n-au descoperit lumi, științe, emoții, minți, pentru că au avut certitudinea că ele există, ci pentru că au avut o revelație, pentru că au simțit că este ceva dincolo de ceea ce se vede și, din credința aceasta, și-au permis să dea un test de credință, singurul test al cărui rezultat este dincolo de pozitiv sau negativ, de DA sau NU, de viu sau mort! Viața este un continuu test de credință! De crezi că poți, ți se dă ocazia de a-ți arăta puterea și dacă ai credința că ești gata pentru iubire, bucurie, libertate și viață bună, pentru bogăție și armonie, inspirație și eleganță, mii de cărări se reformează pentru a deveni calea ta. Pentru că, drag cititor și iubită cititoare, calea ta e tocmai curgerea credințelor tale, și nimic altceva!
Poate că putem testa în amănunt până când găsim acea celulă dătătoare de viață sau de moarte, posibil să avem testul care să ne prezică prezența apei dintr-un alt sistem solar, dar încă nu avem testul de dragoste pentru omul de care ne îndrăgostim. Ne apucăm și-l iubim și la capătul timpului, înțelegem că iubirea aceea a fost testul propriilor noastre credințe. Viața merită trăită, la cele mai importante întrebări ni se cere un test de credință, ocazia de a ne trăi revelațiile, nu certitudinile.

2 comments on “Testele pozitive sau negative ale vieții”
❤
Sunt încântat că te pot citi și adora!