Uneori, după ce viața a fost grea cu noi, soluția pentru viață bună devine la fel de grea.
Alegerea soluției, a stării de bine, a binelui care bate la ușă, ne este printre cele mai grele soluții.
Oamenii nu fug doar de durere. Fug și de ceea ce e prea luminos, prea sănătos, prea întreg ca să se potrivească cu ciuntirile din ei, pe care le-au simțit ani de zile. Fug de tot ce ar însemna ieșirea din labirintul cunoscut, din povestea pe care corpul o spune zilnic și care, oricât de dureroasă, are cel puțin un avantaj: e familiară.
Așa ”sună” rezistența în noi și oricât ne învinovățim că nu suntem în stare să alegem bine pentru noi, nu e un defect de caracter, ci, e tocmai o inteligență adaptativă.
Din perspectiva mea, ceea ce numim „problemă” este adesea ca un bastion interior, un mecanism de apărare construit să ne protejeze de anxietatea golului, de spaima de a nu ști cine suntem fără conflict, fără criză, fără lipsă. Ne apărăm de soluție pentru că în ea am risca să pierdem identitatea noastră familiară.
A rămas cu mine o vorbă pe care am auzit-o la Marcela: dacă ai locuit nouă luni intrauterin – și câțiva ani, aș adăuga eu, în hotelul numit frică, cum ai putea alege alte condiții?
Uneori, după multă rezistență la viața bună, urmăm indicatoarele care ne-ar putea duce în bucuria vieții dar în inconștient, greul are valoare de acasă. Durerea, nefericirea, rușinea, nemerituozitatea, rămân un fel de nume de familie. Sunt sistemul care dă sens experienței de viață și să rămâi în ele înseamnă că ce le-a cauzat, a contat, iar tu, trăitorul lor, însemni ceva. Doar ți-ai construit o identitate în jurul experiențelor tale și acum, stai să alegi dacă să sacrifici #durerea pentru ce-o fi însemnând #bucuria de viață, fericirea, sau alte aspecte fluturate de promisiunile unui proces de vindecare.
Din perspectivă transgenerațională, unele soluții de viață bună sunt o trădare, o încălcare a sistemului familial și a celor care au trăit greul. Aceasta este moștenirea rezistenței la viață bună și nu o slăbiciune personală. E o fidelitate profundă, neconștientizată, față de cei care te-au adus pe lume și ți-au făcut designul vieții pe care, încă nu l-ai contestat.
Din perspectivă psihosomatică, evitarea și rezistența la binele propriu, atinge corpul: starea de inflamație continuă în corp, o oboseală care persistă fără explicație clară, greutatea de a te urni spre ce ai de făcut, ceața mentală. Și acestea sunt doar câteva exemple.
În procesul de explorare transgenerațională, când înțelegem că ceea ce ni se întâmplă este o poveste a celor din care venim, posibilitățile noastre se reconfigurează și corpul reacționează și el, odată cu mintea, care reinterpretează frica familiară, identitatea construită pe lipsă, povestea care a dat sens suferinței.
E ca o înviere momentul acela când, dincolo de pofta vindecării, apare întrebarea: Cine sunt eu, dincolo de povestea moștenită?
Această temă o explorăm împreună în LUMINI ȘI UMBRE ÎN ARBORELE GENEALOGIC | Înțelegerea mitului personal și noua direcție de viață, programul care revine la sfârșitul lui aprilie!
