Lăsați-vă copiii să greșească alături de voi! Să cadă, să se bâlbâie, să se îmbrace alandala, să ia notă mică, să fie penibili, să se simtă părăsiți, să trosnească tacâmurile, să se certe pe nedrept, să fie urâcioși. 𝗔𝗹𝗮̆𝘁𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝘃𝗼𝗶. Fiți acolo, pregătiți să vă oferiți părerea când se întorc la voi după soluții, gata să le destăinuiți toate tâmpeniile pe care voi le-ați făcut și pe care acum le-ați face altfel.
Nu le mai căutați scuze, nu-i forțați să fie voi, nu-i mascați după imaginea ”copilului perfect” care aduce la viață ”mamița perfectă” și ”tatăl implicat”. Nu le mai cumpărați notele, nu le dați atenție doar când sunt buni. Din cauza voastră nu se pot angaja și cred că simplul fapt că s-au trezit dimineața face 3000 de lei. Nu îi țineți ”în modă”, țineți-i în decență! Și dacă râd alții de ei, e ocazia voastră să invalidați prostia și să le predați din valorile voastre și ale bunicilor lor. Și întotdeauna există, fiecare familie, dacă sapă adânc, își amintește că locul în care acum ține suvenirurile din sejururi era, mai demult, peretele cu icoane, goblenurile în care își țeseau femeile casei ruga de mai bine și Biblia.
Nu vă mai ascundeți după scuza ”toți fac la fel” în timp ce-i spuneți că e special. Ori ascundeți lipsa voastră de implicare, educație și fermitate, ori lipsa lui sau a ei de ”specialitate”.
Arătați-le minusurile, sugerați-le că urmează să piardă, pregătiți-i pentru eșec! Succesul e al celor care au anduranță la eșec. Niciun om de succes nu i-a mulțumit maică-sii pentru că i-a zis ”Bravo, puiul mamii frumos și deștept!”. I-o fi mulțumit pentru încredere, pentru susținere, pentru educație și putere, pentru determinarea de a crede în ea sau el, pentru de-di-ca-re. Că de asta sunt capabili părinții care petrec timp ”de calitate” cu copiii lor. Calitate = (adevăr + dedicare) x #dragoste!
𝗖𝗼𝗽𝗶𝗶𝗶 noștri 𝗻𝘂 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝘀𝗽𝗲𝗰𝗶𝗮𝗹𝗶.
Sunt unici!
Au un mod unic prin care vor greși, alt mod unic în care vor suferi și unul creat de ei – care nu se va mai potrivi nimănui, niciodată, de a reuși! Nu le alterați simțul acesta al ”cățărătorului”, nu vă faceți palmele căuș, crezând că-i ajutați. De fapt, îi antrenați să nu se mai ridice după ce cad prima dată. Nu le mai oferiți #totul ca să le cereți ceva. Oferiți-le #tot ce sunteți voi și lăsați-i să vă judece ca să știe că din voi pleacă și pot fi mai mult decât ‘sursa’.
Nu îi mai ascundeți în ”ochii” lumii. Creșteți ipocriți care vor tânji la locuri care nu li se cuvin pentru că #mami și #tati le-au spus că acest eșec a fost ”doar o scăpare”. Pentru că nu cunosc asumarea, copiii noștri cred că voi, la serviciu, nu faceți mare lucru. Ne bănuie că așa cum îi ascundem pe ei, ne ascundem și pe noi. Ne recunosc falsitățile, doar asta le-am oferit…
Opriți-vă din a fi #gardienii copiilor voștri!
Vor să nu doarmă noaptea, să mănânce în exces, să stea în ecrane?! Lăsați-i să se epuizeze, să se îmbolnăvească, să se dezhidrateze. Nimic nu ții minte ca ceva ce înveți pe barba ta! Și apoi, fiți mama bună și tatăl de treabă care oferă suport. Învață astfel să vă ceară ajutorul, de fiecare dată când o mai dau de gard.
Nu-i mai obligați să mănânce tot! Dumnezeule, deja vorbim de atâta vreme că mâncarea ≠ iubirea! Dimpotrivă!
Puneți-i în experiențe! Lăsați-i să intervină în discuțiile adulților, că altfel n-au cum să se conecteze la ”lumea reală”. Considerați-i egalii voștri, dar nu-i mai puneți să ia deciziile pentru care voi vă asumați răspunderea și tot voi plătiți! Duceți-i la mare, la munte și dacă puteți, duceți-i pe Kilimanjaro. Nu-i niciun curs la fel de bun ca o călătorie! Puneți-vă împreună în situații, ca să vă cunoască așa cum sunteți pe bune, nu doar de la 6 la 10 seara. Faceți canoe, aruncați-vă cu parapanta, mâncați picant împreună. Viața înseamnă acțiune și curajul de a lua decizii se practică prin astfel de activități împreună.
Nu le mai faceți un plan de viață. O să-i creșteți până la 60 de ani, cu tot cu aleșii lor + pruncii din dotare. O să vă doriți să muriți repede ca să vă puteți odihni! Ascultați-le planul de a deveni fashion-designeri, irina-binder, ane-morodane sau dane-budeane. Respirați și rămâneți în zonă până când se prind că nu-i de ei. Sau poate e! Dar e pe barba lor și iată, și-au rodat motoarele și n-ați crescut un ”medic” cu care veți fi învățat împreună Semiologie, în anul II de facultate.
𝗖𝗼𝗽𝗶𝗶𝗶 𝗻𝗼𝘀̦𝘁𝗿𝗶 𝗻𝘂 𝗻𝗲 𝗱𝗲𝗳𝗶𝗻𝗲𝘀𝗰, 𝗶̂𝗻𝘀𝗮̆ 𝘀𝗽𝘂𝗻 𝗺𝘂𝗹𝘁𝗲 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗻𝗼𝗶. În curând, veți înțelege că educația nu formează personalitatea unui copil, dar o poate marca, altera, defavoriza. E cumplit de greu să fii părinte și nu e nicio asigurare că greutatea asta se va ușura vreodată. Așa că fă greul acum, renunță la titlul de ”Părinte-Cool” sperând că atunci când n-o să mai poți, lângă tine va fi un om care să aibă pentru ce să te aprecieze și, când ți-a fi mai greu, să-ți aducă un pahar de apă, de rom, de proseco, după caz…
