Spune-mi ce-ți dorești, ca să-ți amintesc cine ești!

Când oamenii ajung la mine, vin în căutarea misiunii. Eu știu una și bună la întrebarea asta: Misiunea vieții unui om, a oricărui om și a fiecăruia, este BU-CU-RI-A! Bucuria este împlinirea Misiunii. Unii ar pleca mai multumiți dacă ar afla că Misiunea lor este să sufere de niscaiva boală grea, pentru ca apoi să se vindece și să vorbească oamenilor despre asta. Ba chiar să și moară, dacă-i musai, numai să-și fi împlinit Misiunea! Însă când le împărtășesc părerea mea, că bucuria e singura Căutare cu sens, îi simt in dubii și în timp, îi văd pe unii zbătându-se să se complice în viață, din nevoia de a o face mai complexă. Simpla Bucurie nu poate fi un motiv pentru care cineva sa experimenteze lumea asta care pare a nu avea nevoie de bucurie.

Dar ca să nu vorbesc în pilde – deși greu aș putea fi bănuită de asta, mă explic cu fiecare ocazie în care vorbim despre obiectul venirii noastre pe pământ aka Misiunea! Dacă vrei să știi ce așteaptă Creația să întreprinzi, e simplu: vezi ce-ți dorești și exact asta ai de îndeplinit! Nu, nu mă refer la a găsi o grădiniță pentru cel mic și concediu în ofertă, ori să schimbi casa cu una mai mare! Deși, dacă asta aduce bucurie sufletului tău știi cum stau lucrurile: tot Universul conspiră! Caut să te invit să îți aduci aminte care sunt dorințele sufletului tău, ce îți doreai când erai adolescent/ă, dar în lumea ‘serioasă’ de astazi pare o glumă. Cine visai sa fii când aveai 8 ani? Unde doreai să călătorești în tinerețe și cum arată acum lista de dorințe?

Odată, când mi-am așezat pe hârtie dorințele mele, m-am gândit: oare Dumnezeu ar vrea ca eu să îmi petrec viața alergând după iluzii sau trăindu-mi Visele? Aceeași întrebare ți-o ofer și ție, căci dacă ai aceleași vise cu ale tuturor: casa, mașina, familie, vacanța si schimbat termopanele, s-ar putea să te fi conectat la zona de confort a conștientului colectiv, un loc păcălitor de confortabil, dar in care viața te trăiește pe tine.

Dorințele noastre sunt ca niște lampioane ce se ridică deasupra agitatiei minții. Și dacă ai răbdare să le urmărești, te duc unde ai de ajuns. Dacă norii convingerilor tale limitative te împiedică să vezi cât de sus a ajuns dorința ta, gândurile suficienței îți spun că e pierdere de vreme să dai atenție viselor. Dorințele sunt ceea ce te scoate din zona de confort, dar te duce în împlinirea Bucuriei. Acesta este locul în care devii si conștientizezi că Ești. Din acest ‘loc’, poate nu vei mai găsi nicio bucurie în potrivirea draperiilor cu canapeaua, căci sufletul tău aleargă după Bucurie acum iar mintea ta crează vise fericite!
Să-ți fie inima deschisă să te bucuri de bucurie!

Distribuie

2 comments on “Spune-mi ce-ți dorești, ca să-ți amintesc cine ești!”

  1. March 19, 2025 at 13:05

    Eu ca multi dintre voi mi-am dorit in tineretea mea cariera si m-am trezit cu un servici bun, am dorit iubire si m-am trezit cu un om minunat cu care m-am casatorit, mi-am dorit copii si m-am trezit cu doi copii minunati, mi-am dorit o casa cu gradina si m-am trezit cu casa frumoasa personalizata de mine di sotul meu cu gradina si mobila scumpa, mi-am dorit sa calatoresc si m-am trezit sa calatoresc cu familia mea , mi-am dorit sa plec din tara si m-am trezit in italia unde traiesc si acum da eu mi-am dorit mai ales sa inteleg sensul vietii sa inteleg existenta lui d-zeu si am inteles si asta dar vreau sa stiti ca bucuria mea cea mai mare este d-zeu nimic din tot ce am nu-mi da atata bucurie si fericire ca intalnirea cu d-zeu in rugaciunile si meditatiile mele deci de multe ori mi s-a intamplat sa ma departez de d-zeu cu toate problemele vietii si cu toate ca aveam de toate nu reuseam sa fiu fericita si reuseam sa inteleg de ce??In ultimul timp cand am revenit la viata mea spirituala am sufletul plin de bucurie si fericire…si nu este nici casa si nici masina ami da aceasta fericire este doar d-zeu …deaciea va spun sa nu va iludeti ca bogatia materiala aduce fericirea pt ca adevaratii noi sunt in interiorul nostru (care este spiritul nostru) si doar fericirea interioare a sufletului nostru este fericirea adevarata…..o zi buna tuturor!!!!

  2. Filosoful
    March 19, 2025 at 16:52

    sau poți găsi bucuria, chiar daca nu l-ai gasit pe dumnezeu, in minunea pe care o reprezinta omul, tu, intamplat in aceasta lume care s-a intamplat sa fie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Coșul de cumpărături
Shop cart Coșul de cumpărături este gol