Suntem la începutul înțelegerii inteligenței emoționale și deja știm, din multe arii de cercetare, că mintea–corpul, acest ”organ” pe care l-am considerat ca fiind separat atât de multă vreme în existența noastră, este obiectul de studiu al emoțiilor și stărilor. Despre acest lucru mi-am propus să vorbesc în acest articol, care sper să vă aducă o perspectivă nouă asupra distincției dintre cele două și înțelegerii experienței umane.
Deseori, tratăm emoțiile și stările ca și cum ar fi același lucru, le adresăm cu aceleași instrumente, le interpretăm după aceeași logică și uneori, efortul de a ne înțelege pe noi înșine produce mai multă ceață decât claritate. Distincția este necesară pentru că ne duce în starea de funcționare, stare în care reglarea emoțională nu este întotdeauna necesară sau de dorit.
Emoția ca semnal. Starea ca fond.
Hai să o luăm cu începutul: o emoție este un răspuns la un eveniment, o percepție, un gând care declanșează o evaluare rapidă, aproape automată, a ceea ce se întâmplă în raport cu ceea ce contează pentru tine. Furia nu plutește în gol, se leagă de ceva perceput ca nedrept sau amenințător. Frica nu există în abstract, ci răspunde unui pericol, real sau imaginat. Această orientare spre obiect este, de fapt, esența emoției, care este informație despre relația dintre tine și lume, într-un moment anume.
Durata emoției este scurtă, de câteva secunde, minute, poate. Corpul mobilizează resurse, atenția se focalizează, apare un impuls spre acțiune. Când situația se rezolvă sau se schimbă și emoția se dizolvă.
Starea afectivă funcționează altfel. Aceasta nu are un declanșator unic, nu se leagă de un obiect precis, și tocmai de aceea e mult mai greu de prins în cuvinte. Este un ton general al experienței, ca o coloratură a percepției, o modificare a pragului cu care întâmpini lumea. Starea este, în esență, memoria somatică a contextului tău de viață și nu o reacție la un moment, ci un răspuns al întregului organism la condițiile în care trăiești.
Am spus recent, vorbind despre stări, că acestea sunt răspunsul sistemului nostru nervos la mediu. Zilele acestea, am citit un studiu care se asortează cu considerațiile mele. Cercetătorul James Russell descrie această realitate prin conceptul de core affect, un fond afectiv continuu, organizat pe axele plăcut-neplăcut și energizat-epuizat, care colorează tot ce percepem și cum interpretăm. Când acest fond capătă un obiect, o direcție, o cauză atribuită, se transformă în emoție. Când rămâne fără atribuire, difuz, de fundal este o stare, pe care, uneori, oamenii o identifică mai greu sau mai ușor. Practic, avem aceeași substanță afectivă, două configurații distincte, cu abordări complet diferite pentru cum ar trebui să răspunzi.
Ce se întâmplă când confundăm emoțiile cu stările
Cea mai frecventă eroare pe care o văd în lucrul cu oamenii nu este că nu își înțeleg emoțiile, ci că tratează stările ca pe emoții.
Vine cineva cu o anxietate persistentă și încearcă să o proceseze, să găsească evenimentul, să îl reîncadreze, să lucreze cu gândul care a declanșat-o. Dar anxietatea aceea nu are un eveniment, ci poate este construită din experiențe relaționale în care prezența lor nu e cu adevărat primită, din suprasolicitare susținută și un corp care de mult timp semnalează că ceva nu e în ordine. Nicio tehnică de reglare emoțională nu va atinge acea anxietate, pentru că instrumentul nu corespunde problemei. În aceste cazuri, nu emoția cere procesare, ci atingerea stării, înțelegerea ei și lucrul cu starea, care se întâmplă complet diferit de procesarea emoțională.
Invers, este, de asemenea posibil, deși asta apare mai rar, dar cu consecințe la fel de dezorientante, atunci când cineva tratează o emoție acută ca pe o stare de fond și caută cauze structurale acolo unde e nevoie de prezență imediată la un conflict nerostit, la o frică concretă din prezent, la ceva care cere să fie văzut acum.
Confuzia produce epuizare. Efortul este real, dar direcționat greșit. Și după un timp, omul ajunge la concluzia că „nu se poate schimba”, când de fapt problema e că a aplicat răspunsul potrivit pentru o altă întrebare.
Corpul știe diferența înainte să o știi tu
Una dintre premisele fundamentale ale muncii mele este că informația afectivă nu locuiește în narațiuni, în poveștile pe care le rostim și supra-analizăm, ci în corp. Corpul face diferența dintre emoție și stare mult înainte ca mintea să o articuleze.
Emoțiile au o semnătură corporală relativ clară și localizabilă: strângere în piept, căldură în față, accelerare a ritmului cardiac, tensiune în mușchi. Sunt acute, recognoscibile, uneori chiar dramatice în manifestare fizică.
Stările sunt mai puțin localizabile, mai difuze, mai greu de descris fără metafore. Clienții le numesc în feluri care spun totul: „E ca și cum aș fi sub apă.” „E o ceață care nu se ridică.” „Nu e nimic concret, e o atingere grea.” Corpul nu răspunde cu o senzație punctuală, ci are un ton general modificat. Pare ca o greutate sau o cădere a luminozității interioare, o disponibilitate mai mică de contact, de curiozitate, de prezență. Toate aceste aspecte pot fi interceptate cu ajutorul trainingului autogen.
Tocmai această diferență de textură corporală este primul punct de orientare pe care îl folosesc în sesiunile de lucru.
O întrebare mai bună decât „ce simți”
Suntem educați să ne întrebăm ce simțim. Întrebarea e bună, dar insuficientă fără o a doua etapă: de când și cum simți?!
Dacă ceea ce simți a apărut brusc, în legătură cu ceva concret, e o emoție. Ascult-o. Ea are un mesaj specific despre relația ta cu acel moment, cu acea persoană, cu acea situație. Nu o suprima și nu o grăbi. Lasă-o să spună ce are de spus.
Dar dacă ceea ce simți e acolo de mai mult timp, fără un declanșator clar, difuz și persistent, nu căuta evenimentul. Uită-te la istoria ta familială, la relațiile tale, la mediul emoțional din care vii, la ritmul vieții tale, la corpul pe care l-ai ignorat. Starea nu se rezolvă prin procesare emoțională, ci prin recunoașterea și schimbarea condițiilor.
Această distincție, aparent tehnică, aparent teoretică este, în practica mea cu Origin Embodiment Process ™, una dintre cele mai eliberatoare pentru oamenii cu care lucrez. În OEP ™, această diferență devine vizibilă spațial, prin pracici psihodinamice și de mentalizare afectivă. În curând, te invit la un workshop de prezentare a acestei metode de lucru cu stările!
