Suntem, în general, un trecut în continuă recondiționare, astfel încât să ne putem concepe viitorul cât mai coerent, cu cât mai puține repetiții a ce ne-a durut și ne-a încruntat. De când devenim părinți, facem tot posibilul să nu repetăm greșelile părinților noștri pentru a nu repeta copilăriile noastre la cei noi primiți în lume. În relațiile noi, la fel, ne zidim experiențele trecute pentru a simți noi și nemaitrăite stări în oamenii cu care ne întâmplăm în prezent. Când ne uităm cu atenție la prezent, înțelegem cum retrăim un trecut atent condiționat de deciziile viitorului dorit, ori, dimpotrivă, negândit.
În toate – dar absolut toate terapiile pe care le încep, oamenii îmi vorbesc despre trecutul lor, ca rădăcină a prezentului încurcat în care se află. Știm deja că timpul a obliterat venele ce ne hrăneau cu iubirea și furia părinților noștri, cu bogăția sau sărăcia neamului din care venim, cu sensul sau pierderea iubirilor în care ne-am tras sufletul. Și totuși, când prezentul se încâlcește și nu mai putem concepe viitorul, ne întoarcem în trecut și desfacem din el ce nu am avut resurse să concepem, atunci, când s-a întâmplat. Văd la cei din jurul meu și știu, de la mine însămi, că uneori, viitorul ni se tulbură pentru că speranța de a fi avut un viitor mai bun este cenzurată de incapacitatea de a înțelege cum de am fost primiți pe lume în asemenea condiții vitrege sau cum de Viața a putut fi o mamă atât de dură cu noi. Ideea că am fi ales anumite condiții de viață pentru a învăța una sau alta, nu mi-a fost niciodată pe plac și n-am crezut că sunt un instrument al Lumii, astfel încât să mă folosească precum un experiment de predare și nici că aș putea avea la îndemână relațiile și iubirile din viața mea pentru a înțelege integritatea, dragostea, adevărul ori libertatea. Mai degrabă cred că am copiat, cu toții, înțelegerile și apucăturile celor din jur și prea puțini dintre noi ne-am uitat în Sus, la învățăturile maeștrilor care ne-au fost mereu model și cale de depășire a convingerilor pe care le-am crezut realitate.
Astăzi, cu mintea de acum și inima dintotdeauna, știu că e important să încetez să sper la un trecut mai bun, că e momentul să termin să-mi cosmetizez timpul din urmă și că puterea mea vine din a mă binecuvânta Acum, pentru viața ce-mi curge din această clipă. Avem un Învățător erudit, iluminat, ales, care ne-a dat această lecție a ridicării din ceața lumii și condiționările ei. Credința în El mă împuternicește să-L urmez și să-mi urmez viața, lăsând jos toate crucile care mi-ar fi putut fi atribuite și astfel, răstignirea viitorului meu, din cauza unui trecut condamnabil, devine imposibilă. Noi suntem cei care ne condamnăm în funcție de ce interpretăm despre noi și tot noi, acceptând invitația de a lua Lumină, putem simți binecuvântarea unui Acum sfânt, dintr-un Prezent veșnic și nealterat de interpretările noastre, de programările concepute până acum.
Ești în putere să-ți decizi prezentul, să-l sfințești în Prezență, să închizi ochii și deschizându-ți inima, să spui: sunt ca nou, sunt din nou în pace, bucurie și slavă, știu de unde vin și tot ce urmează să fiu este din această clipă sfințită de conștiința mea întregită de iubirea mea față de mine și acceptarea a tot ce sunt, pentru toți cei ce sunt alături de mine.
Hristos a Înviat, luminoșilor! Și noi, fiecare în parte, să înviem în noi puterea inimii și a ființei noastre de lumină!
Georgiana 🤍
