Femeia spune: ceea ce m-a împins să îmi creez viața de până acum, simt că mă ține să realizez mai mult.
Îi amintesc să respire și să se lase în corp. Umerii ei coboară și degetele de la mână i se arcuiesc în exterior, subtil, în timp ce se ridică ușor pe vârfuri. Stă dreaptă, în mijlocul sălii, găsindu-și un loc bun de ascultare în sinea ei.
O întreb: ce îți dorești astăzi, acum, de la practica asta?
Să înțeleg ce mă ține și cum să ies din starea asta de confort, îmi răspunde.
Vrei să simți starea de confort și apoi starea de realizare, da?!, traduc eu pentru partea din ea care știe de ce a venit până aici.
Da, răspunde fără ezitare. Ești gata să începem? Lasă-te condusă de corp, așează-te în cea mai bună poziție pentru tine. Simte-ți corpul și ca un ecou al stării din corp o să-ți auzi gândurile. Unde vrei să stai?, o întreb.
Aici, încep de aici, îmi răspunde.
Cine ești aici, în locul acesta? Ce stare este prezentă în tine?, o întreb.
Sunt eu, cea obosită de încercări, cea care adoarme cu visul și se trezește la o realitate veche, pe care nu o poate depăși.
Ce simți în corp? Ce gânduri te însoțesc aici? Cât de grea te simți? Cum te porți cu viața din tine, aici? , sunt întrebările pe care i le pun pentru a o însoți în experiență.
Parcă am o ghiulea de fiecare picior, mi-e abdomenul expandat și mi-e greu să respir. Respir, spune, dar ca și cum aș avea o mână care mă apasă. A cui e mâna aceasta?
Nu știu, îmi răspunde. Ți-e familiară starea asta?
Da, îmi spune, o știu bine.
(O însoțesc în explorarea aceasta până când ajunge să înțeleagă când s-a format starea aceasta în ea, ce vârstă avea, ce se întâmplase și cât de bine i-a folosit până aici, cum a salvat-o dintr-o poveste din neam în care un copil ca ea nu se putea adapta. Mă gândesc, în sinea mea, că sigur nu suntem copii ai pământului, dat fiind faptul că unii dintre noi ne adaptăm la suferință năzuind bucuria).
Îi spun, când o văd relaxată în starea inițială: ce stare ai vrea să explorezi acum?
Cea de realizare, îmi răspunde. Vreau să văd ce e acolo.
Alege-ți un loc în care să te așezi în starea de realizare.
Se plimbă cu ochii închiși până când simte un petec de lumină coborât prin geamurile mansardei. Își ține mâinile împreunate la spate și respiră cu toată inima, la soare. Își întinde brațele, apoi, cască și se așează cu mâinile în șold și picioarele ușor depărtate. Respirația îi țâșnește într-un oftat și din nou, umerii ei coboară relaxați.
Ce simți aici?
Stranietate. Ca și când nu sunt eu, îmi spune. Am impresia că am ajuns direct într-un loc care mai avea o oprire.
Ce oprire cauți?, o întreb…
Oprirea! Ce mă oprește. Starea de… Nu știu cum îi spune, e ca o vamă între mine și mine.
Ok, caută vama asta, o îndemn.
Și ea pornește din nou, cu ochii închiși, mergând cu pași mici prin sală, reglându-și un radar interior pentru a se opri în ”vama” pe care o căuta.
Zăbovește o clipă și spune, oprindu-se cu mâinile adunate pe piept și perfect dreaptă: aici e! Starea asta parcă vrea să mă verifice că am cu adevărat puterea de a fi cine aleg să fiu.
Zâmbesc, ea rămâne foarte serioasă, cu fruntea ușor încordată.
Ce simți în starea aceasta? Cine ești aici?
O vamă, îmi răspunde neezitat. Vreau să văd că starea de confort are tot ce îi trebuie pentru a deveni starea de realizare. Nu pot să o las să treacă dacă e nepregătită.
Ce simți în corp? Ce gânduri îți vin? Cum îți simți mușchii?, o întreb.
Mă simt foarte liberă. Parcă aș putea să trec în ce stare vreau, doar aștept ca asta să aibă sens. Nu fac lucrurile doar ca să le fac. Aș putea rămâne în stare asta, cred…
E o stare de potențial, cred. Îi spun asta cu o voce joasă și ea izbucnește într-un zâmbet născut din înțelegere.
Exact! Așa se simte potențialul! Sunt în starea de potențial! Pot să fiu doar dacă sunt create condiții să exist.
(După un alt dialog, femeia înțelege că ceea ce o adusese până aici era o misiune de supraviețuire, iar potențialul ei nu se ”închină” nici supraviețuirii, nici confortului și nici siguranței. Darurile vieții sporesc la starea de viață, atât!)
Ajunge la starea de realizare de la care plecase cu puțin înainte. Are complet altă postură. Descrie că se simte înaltă până la cer și picioarele îi sunt bine ancorate. Respiră cu ușurință. Cu chef, de fapt, se exprimă. Se simte însoțită de gânduri, nu condusă. Le observă și le primește, simțindu-le pe cele călăuzitoare și pe cele de fond. Îmi explică diferența. O cred.
Aceasta este una dintre practicile psihodinamice pe care le vom practica în 22-24 mai, în retreatul FIRUL ROSU, pe care l-am creat cu scopul înfloririi de sine, atât pentru tine, cât și pentru toate femeile din care vii.
